Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției › Titlul IV Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice › Capitolul III Incompatibilități › Secțiunea a 4-a Incompatibilități privind aleșii locali

Art. 93

În vigoaredin 21.04.2003

(1)Prevederile art. 90 se aplică și persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local sau al consiliului județean ori la regiile autonome aflate sub autoritatea consiliilor respective sau la societățile înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2)Încălcarea de către persoanele prevăzute la alin. (1) a dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a raporturilor de muncă.

(3)Constatarea încetării raporturilor de muncă se face prin ordin sau dispoziție a conducătorilor autorităților publice sau ai agenților economici prevăzuți la alin. (1). Prevederile art. 92 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Legii nr. 161/2003 față de legislatie.just.ro a fost la 04.05.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
21.04.2003Intrat în vigoareLegea nr. 161/2003Forma inițială