Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției › Titlul V Grupurile de interes economic › Capitolul I Grupurile de interes economic › Secțiunea a 9-a Lichidarea grupului de interes economic. Insolvența grupului de interes economic

Art. 206

În vigoaredin 01.01.2016
Opțiuni de afișare

(1)Pentru lichidarea și repartizarea patrimoniului grupului de interes economic, chiar dacă în actul constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli:

Legea nr. 161/2003· din 20.07.2003

a)Până la preluarea funcției de către lichidatori, administratorii continua mandatul lor, cu excepția prevăzută la art. 189;

b)Actul de numire a lichidatorilor sau sentința care îi tine locul și orice act ulterior, care ar aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerțului, pentru a fi înscrise de îndată și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

(2)Numai după îndeplinirea formalităților de la alin. (1) lichidatorii vor depune specimenul lor de semnătura în registrul comerțului și vor exercita aceasta funcție.

Legea nr. 161/2003· din 20.07.2003

(3)În urma efectuării publicării prevăzute la alin. (2) nici o acțiune nu se poate exercita pentru grup sau contra acestuia decât în numele lichidatorilor ori împotriva lor.

Legea nr. 161/2003· din 20.07.2003

(4)În afară de dispozițiile prezentului capitol, se aplică grupurilor în lichidare regulile stabilite prin actul constitutiv și prin lege, în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea.

Legea nr. 161/2003· din 20.07.2003

(5)Toate actele emanând de la grup trebuie să arate că acesta este în lichidare.

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Legii nr. 161/2003 față de legislatie.just.ro a fost la 04.05.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.01.2016Modificat alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b)act nemenționat de sursăVezi modificarea
01.02.2014Modificat alin. (1) lit. b)act nemenționat de sursăVezi modificarea
10.07.2011Modificat alin. (5)act nemenționat de sursăVezi modificarea
20.07.2003Intrat în vigoareLegea nr. 161/2003Forma inițială