Lege nr. 65/2002
Legea nr. 65/2002
Nu avem informații despre actualitatea Legii nr. 65/2002.
Textul actului
Articolele 1–3 din 3 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 25.01.2002
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 10 noiembrie 2000, se modifica după cum urmează:
1.Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) În sensul prezentei legi, prin consumator se înțelege orice persoană fizica sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care încheie un contract în afară activității lor autorizate, profesionale sau comerciale.
(2)În sensul prezentei legi, prin comerciant se înțelege orice persoană fizica sau juridică ce încheie un contract în cadrul unei activități autorizate, comerciale sau profesionale."
2.Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Prevederile prezentei legi se aplică și bonurilor de comanda sau bonurilor de livrare, biletelor, tichetelor și altora asemenea care conțin stipulari sau referiri la condiții generale prestabilite.
(2)Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi."
3.Alineatul (2) al articolului 5 se abroga. 4. Articolul 16 se abroga.
Art. 2
Text inițial · din 25.01.2002
În tot cuprinsul legii, termenii contract standard și clauza standard se înlocuiesc cu sintagmele contract standard preformulat și clauza standard preformulata.
Art. 3
Text inițial · din 25.01.2002
Legea nr. 193/2000, cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor o noua numerotare.
Modificări aduse
A modificat 18 articole în 2 acte.
| Actul | Intrat în vigoare | Modificat | Abrogat | Total |
|---|---|---|---|---|
| Legea nr. 193/2000 | 0 | 15 | 1 | 15 |
| Legea nr. 65/2002 | 3 | 0 | 0 | 3 |
Legea nr. 193/2000 (15 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3) | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 2 | Modificat alin. (1), alin. (2) | 25.01.2002 | Compară |
| Art. 2 | Modificat alin. (1), alin. (2) | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 3 | Modificat alin. (1), alin. (2), rândul 1 | 25.01.2002 | Compară |
| Art. 3 | Modificat alin. (1) | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 4 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) | 25.01.2002 | Compară |
| Art. 4 | Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 5 | Modificat alin. (1), alin. (2) | 25.01.2002 | Compară |
| Art. 5 | Modificat rândul 1, alin. (1), alin. (2) | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 7 | Modificat rândul 1 | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 8 | Modificat rândul 1 | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 9 | Modificat rândul 1 | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 10 | Modificat rândul 1 | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 11 | Modificat rândul 1 | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 12 | Modificat rândul 1 | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 13 | Modificat alin. (1), alin. (2) | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 14 | Modificat rândul 1 | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 15 | Modificat alin. (1), alin. (2) | 20.12.2006 | Compară |
| Art. 16 | Abrogat | 25.01.2002 | Vezi textul |
| Art. 16 | Modificat rândul 1 | 20.12.2006 | Compară |
Legea nr. 65/2002 (3 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 25.01.2002 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 25.01.2002 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 25.01.2002 | Vezi textul |