Titlul II Regimul de autorizare a agenților economici care produc, importa și/sau comercializează produse supuse accizelor
Art. 43
Compară două versiuni
Nu intra sub incidența regimului de autorizare:
a)produsele supuse autorizării, comercializate în zonele libere, precum și în magazinele autorizate, potrivit legii, sa comercializeze mărfuri în regim duty-free;
b)băuturile slab alcoolizate, cu o concentrație alcoolică sub 1,2% în volum;
c)aromele și esentele alimentare cu o concentrație alcoolică sub 1,2% în volum, care nu pot fi consumate ca atare, fiind utilizate la prepararea produselor alimentare;
d)produsele supuse autorizării, comercializate pentru consum în mijloacele de transport terestre, navale și aeriene;
e)importul, cu destinație exclusiva pentru producția de medicamente, al alcoolului etilic cu o concentrație alcoolică de peste 99% în volum, în cantități limitate, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a Legii nr. 521/2002 față de legislatie.just.ro a fost la 17.11.2025, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 02.08.2002 | Intrat în vigoare | Legea nr. 521/2002 | Forma inițială |