Lege nr. 486/2002
Legea nr. 486/2002
Textul actului
Articolele 1–8 din 8 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 17.07.2002
Se înființează Universitatea "Emanuel" din Oradea ca instituție de învățământ superior, persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul Oradea, Str. Nufarului nr. 87, județul Bihor.
Art. 2
Text inițial · din 17.07.2002
Universitatea "Emanuel" din Oradea se înființează cu următoarea facultate și specializare acreditate: Facultatea de Teologie, specializarea teologie baptista pastorala, cu predare în limba română.
Art. 3
Text inițial · din 17.07.2002
După intrarea în vigoare a prezentei legi, în structura Universitatii "Emanuel" din Oradea intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cea menționată la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Art. 4
Text inițial · din 17.07.2002
Personalul didactic și nedidactic din instituția care a fost autorizata sa funcționeze provizoriu se preia prin transfer în interesul serviciului la instituția nou-înființată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 5
Text inițial · din 17.07.2002
(1)Universitatea înființată dispune de patrimoniu propriu, înscris în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
(2)Patrimoniul prevăzut în anexa este proprietatea Universitatii "Emanuel" din Oradea prin efectul legii.
Art. 6
Text inițial · din 17.07.2002
(1)Patrimoniul Universitatii "Emanuel" din Oradea va rămâne și va fi utilizat numai în cadrul sistemului național de învățământ. În cazul nerespectării acestei prevederi Ministerul Educației și Cercetării va propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universitatii.
(2)În cazul întreruperii sau încetării activității patrimoniul Universitatii "Emanuel" din Oradea trece către comunitatea baptista care a cedat patrimoniul, potrivit autonomiei cultelor religioase.
Art. 7
Text inițial · din 17.07.2002
Cheltuielile privind funcționarea Universitatii "Emanuel" din Oradea se suporta din veniturile proprii dobândite în condițiile legii, precum și din alte surse legale.
Art. 8
Text inițial · din 17.07.2002
Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice învățământului superior instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizata pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, care se aproba prin ordin al ministrului educației și cercetării și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.