Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Capitolul III Patrimoniul bibliotecilor

Art. 40

În vigoaredin 14.03.2013
Opțiuni de afișare

(1)Documentele aflate în colecțiile bibliotecilor, care au statut de bunuri culturale comune, în sensul prezentei legi, nu sunt active fixe corporale și sunt evidențiate în documente de inventar; bunurile culturale care fac parte din patrimoniul cultural național mobil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2000

privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituite în colecții speciale, sunt considerate active fixe corporale și evidențiate, gestionate și inventariate în conformitate cu prevederile legale.

(2)Eliminarea documentelor din colecții se aplică numai bunurilor culturale comune, uzate fizic sau moral, după o perioadă de minimum 6 luni de la achiziție, prin hotărârea conducerii bibliotecii.

Legea nr. 593/2004· din 25.12.2004

(3)Evidența documentelor se face în sistem tradițional și informatizat, astfel:

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

a)evidența globală, prin registrul de mișcare a fondurilor (R.M.F.);

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

b)evidența individuală, prin registrul de inventar (R.I.), cu numerotare de la 1 la infinit;

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

c)evidența periodicelor, trimestrial sau anual, prin constituirea lor în unități de inventar;

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

d)evidența analitică, pe fișe însoțite de imagini foto pentru bunurile culturale constituite în gestiuni și care fac parte din patrimoniul cultural național mobil.

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

(4)Evidența globală și individuală a publicațiilor, realizată în sistem informatizat, cuprinde descrierea completă, conform standardelor în vigoare.

OG nr. 26/2006· din 02.02.2006

(5)Bibliotecarii nu sunt obligați să constituie garanții gestionare, dar ei răspund material pentru lipsurile din inventar care depășesc procentul de pierdere naturală stabilit potrivit legii.

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

(6)Documentele, bunuri culturale comune, găsite lipsă din inventar, se recuperează fizic, prin înlocuirea cu documente identice, sau valoric, prin achitarea valorii de inventar a documentelor, actualizată cu aplicarea coeficientului de inflație la zi, la care se adaugă o sumă echivalentă cu de 1-5 ori față de prețul astfel calculat.

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

(7)Bunurile culturale de patrimoniu lipsă la inventar se recuperează fizic; în cazul în care acest lucru nu este posibil, se recuperează valoric la prețul pieței plus o penalizare de minimum 10% din cost, pe baza hotărârii Comisiei Naționale a Bibliotecilor.

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

(8)Documentele specifice bibliotecilor se inventariază periodic astfel:

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

a)fondul care cuprinde până la 10.000 de documente - o dată la 4 ani;

Legea nr. 334/2002· din 18.06.2002

b)fondul cuprins între 10.001-50.000 de documente - o dată la 6 ani;

Legea nr. 334/2002· din 18.06.2002

c)fondul cuprins între 50.001-100.000 de documente - o dată la 8 ani;

Legea nr. 334/2002· din 18.06.2002

d)fondul cuprins între 100.001-1.000.000 de documente - o dată la 10 ani;

Legea nr. 334/2002· din 18.06.2002

e)peste 1.000.000 de documente - o dată la 15 ani.

Legea nr. 334/2002· din 18.06.2002

(9)În caz de predare/preluare a gestiunii fondului de documente specifice, precum și în caz de forță majoră, se procedează la verificarea integrală a inventarului; modificarea parțială a echipei care gestionează se operează prin integrare în gestiune, în condițiile legii.

Legea nr. 277/2006· din 13.07.2006

(10)În caz de forță majoră, incendii, calamități naturale, precum și mutări succesive, sedii și locuri de depozitare improprii, conducerea bibliotecii dispune scoaterea din evidență a documentelor deteriorate sau distruse.

OG nr. 26/2006· din 02.02.2006

(11)Bibliotecile publice sunt obligate să își dezvolte colecțiile de documente, prin achiziționarea de titluri din producția editorială curentă, precum și prin completarea retrospectivă.

OG nr. 26/2006· din 02.02.2006

(12)Creșterea anuală a colecțiilor din bibliotecile publice trebuie să fie de minimum 50 de documente specifice la 1.000 de locuitori.

Legea nr. 593/2004· din 11.02.2005

(13)Colecția din biblioteca publică trebuie să asigure cel puțin un document specific pe cap de locuitor.

Legea nr. 593/2004· din 25.12.2004

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Legii nr. 334/2002 față de legislatie.just.ro a fost la 16.02.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
14.03.2013Modificat alin. (1), rândul 1Legea nr. 41/2013Vezi modificarea
30.01.2012Modificat alin. (1)OG nr. 4/2012Vezi modificarea
13.07.2006Modificat alin. (9)Legea nr. 277/2006Vezi modificarea
02.02.2006Modificat alin. (4), alin. (9), alin. (10), alin. (11)OG nr. 26/2006Vezi modificarea
11.02.2005Modificat alin. (1), alin. (3), alin. (3) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. c), alin. (3) lit. d), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (10), alin. (11), alin. (12)Legea nr. 593/2004Vezi modificarea
25.12.2004Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (3) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. d), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (9), alin. (11), alin. (12), alin. (13)Legea nr. 593/2004Vezi modificarea
01.01.2004Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (3) lit. a), alin. (3) lit. b), alin. (3) lit. d), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (9), alin. (11), alin. (12), alin. (13)act nemenționat de sursăVezi modificarea
18.06.2002Intrat în vigoareLegea nr. 334/2002Forma inițială