Lege nr. 792/2001
Legea nr. 792/2001
Textul actului
Articolele 1–5 din 5 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 16.01.2002
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 66 din 28 august 1997 privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, emisă în temeiul art. 1 lit. c) din Legea nr. 34/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 30 august 1997, cu următoarele modificări și completări:
1.Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:
a)titluri de stat - înscrisuri care constituie datoria publică a României, sub forma de bonuri, certificate de trezorerie și alte instrumente cu scadente de un an sau până la un an, obligațiuni și alte instrumente cu scadente mai mari de un an, constituind împrumuturile statului, în moneda naționala și/sau în valută, pe termen scurt, mediu și lung;
b)investiție de portofoliu - dobândirea de titluri de stat de pe piețele organizate ale titlurilor de stat de către o persoană fizica sau juridică nerezidenta, prin intermediari autorizați în operațiuni cu titluri de stat;
c)investitori nerezidenti - persoane fizice sau juridice nerezidente care investesc în România în titluri de stat;
d)intermediari autorizați în operațiunile cu titluri de stat pe piața primara - bănci, societăți de valori mobiliare sau alte instituții autorizate de Banca Naționala a României sa participe pe piața primara a titlurilor de stat."
2.Articolul 2 se abroga. 3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Investitorii nerezidenti pot achizitiona titluri de stat de pe piața primara prin intermediari autorizați în operațiuni cu titluri de stat pe piața primara, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor Publice, cu avizul prealabil al Băncii Naționale a României și în conformitate cu reglementările în vigoare privind tranzacțiile cu titluri de stat.
(2)Tranzacționarea titlurilor de stat pe piața secundară poate fi efectuată de persoanele nerezidente prin intermediari autorizați de Banca Naționala a României în operațiuni cu titluri de stat.
(3)Participarea investitorilor nerezidenti pe piața titlurilor de stat este autorizata prin prospectul de emisiune."
4.Articolul 4 se abroga. 5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Ministerul Finanțelor Publice va indica, prin ordin al ministrului, acele serii de titluri de stat deschise participării investitorilor nerezidenti."
6.Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - Dreptul de proprietate și tranzacțiile cu titluri de stat sunt evidentiate prin înregistrările efectuate în conformitate cu reglementările în vigoare privind tranzacțiile cu titluri de stat."
7.Articolul 7 va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Operațiunile de repatriere a capitalului investit și a veniturilor realizate în urma investiției de portofoliu obținute prin cumpărarea de titluri de stat se pot efectua începând cu data decontării tranzacției.
(2)Tranzacțiile valutare cu privire la investițiile străine în titluri de stat se vor supune reglementărilor privind efectuarea operațiunilor valutare elaborate de Banca Naționala a României."
8.Articolul 8 va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - Repatrierea investiției de portofoliu efectuate, a veniturilor realizate din tranzacțiile cu titluri de stat se efectuează în valută convertibilă, este libera și nu face obiectul impozitării în România."
9.Articolele 9-11 se abroga.
Art. 2
Text inițial · din 16.01.2002
Referirile la titlurile de stat din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 31/1997 privind regimul investițiilor străine în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 19 iunie 1997, se elimina.
Art. 3
Text inițial · din 16.01.2002
Operațiunile cu titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice până la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 131 din 31 august 1998, al căror termen de scadenta se împlinește după această dată, sunt supuse prevederilor legale în vigoare la data emiterii lor.
Art. 4
Text inițial · din 16.01.2002
Ordonanța Guvernului nr. 131 din 31 august 1998 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 31 august 1998, se abroga.
Art. 5
Text inițial · din 16.01.2002
Ordonanța Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.