Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 492/2001

Legea nr. 492/2001

Act de modificareÎn vigoare din 03.10.2001Ultima modificare 03.10.2001Sursa oficială: legislatie.just.roVerificat față de legislatie.just.ro la 04.11.2026

Textul actului

Articolele UNIC–UNIC din 1 (pagina 1 din 1)

Articol unic

Text inițial · din 03.10.2001

Legea nr. 109/1997 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 7 iulie 1997, se completează după cum urmează:

1.La articolul 35, după litera c) a alineatului (1) se introduce litera d) cu următorul cuprins:

"d) plata cotizațiilor anuale datorate organizațiilor internaționale la care Consiliul Economic și Social este afiliat."

2.După articolul 37 se introduce articolul 37^1 cu următorul cuprins:

"Art. 37^1. - (1) Pentru elaborarea unor studii din domeniul economico-social stabilite de către plen, Consiliul Economic și Social poate folosi colaboratori externi - cadre didactice din învățământul superior, cercetători științifici, magistrați sau alți specialiști -, pe baza unor convenții civile, în condițiile legii.

(2)Convențiile civile prevăzute la alin. (1) se încheie în scris și vor cuprinde datele de identificare a părților, denumirea sau obiectul lucrării care se elaborează, condițiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească lucrarea, termenul de predare a acesteia, suma cuvenită colaboratorului extern pentru lucrarea efectuată, precum și modul de plată.

(3)Cuantumul sumelor cuvenite colaboratorilor externi se stabilește prin negociere directa, în raport cu complexitatea și importanța lucrării ce urmează să fie elaborata, precum și cu timpul necesar efectuării acesteia, fără a putea depăși, lunar, salariul de baza maxim stabilit de lege pentru funcția de consilier gradul IA din ministere.

(4)Plata colaboratorilor externi ai Consiliului Economic și Social se face din credite bugetare, precum și din venituri gestionate în regim extrabugetar, potrivit legii."

Modificări aduse

A modificat 2 articole în 1 act.

ActulIntrat în vigoareModificatTotal
Legea nr. 109/1997112

Legea nr. 109/1997 (2 articole)

ArticolulModificareaDataText
Art. 35Modificat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (3)03.10.2001Compară
Art. 37^1Intrat în vigoare03.10.2001Vezi textul