Lege nr. 406/2001
Legea nr. 406/2001
Ultima verificare a Legii nr. 406/2001 față de legislatie.just.ro a fost la 16.02.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Textul actului
Articolele 1–5 din 5 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Ultima modificare: Decizia CCR nr. 319/2025 · din 15.09.2025
(1)Prevederile prezentei legi se aplică persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român.
(2)Persoana care exercită funcția de șef al statului român beneficiază de prevederile prezentei legi de la data încetării mandatului.
(3)Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum.
Art. 2
Ultima modificare: Legea nr. 38/2018 · din 26.01.2018
Persoanele care au avut calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi:
a)folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință;
b)o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu;
c)paza și protecție, precum și folosință gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
d)folosința gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuințe, cu destinația de reședință, în suprafață de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparații capitale la imobilul atribuit cu destinația de reședință.
e)efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Art. 3
Text inițial · din 16.07.2001
(1)Drepturile prevăzute la art. 2 lit. b) se acordă și în cazul în care persoana indreptatita beneficiază și de alte drepturi salariale ori venituri realizate din activități profesionale, în condițiile legii, sau cu titlu de pensie.
(2)Modalitățile concrete privind exercitarea drepturilor prevăzute la art. 2 lit. a) și c) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 4
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 07.08.2017
(1)Persoanele beneficiare de prevederile prezentei legi își pierd drepturile acordate în cazul săvârșirii unei infracțiuni, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.
(2)Locuinta de protocol acordată potrivit art. 2 lit. a) nu poate fi reședința pe care titularul a avut-o ca Președinte al României în funcție.
(3)Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosință gratuită, potrivit art. 2 lit. a), numai pe durata vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile.
Art. 5
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 07.08.2017
Cheltuielile necesare în vederea aplicării prevederilor prezentei legi se suportă de ordonatorii principali de credite, după caz, iar sumele cu această destinație sunt alocate anual prin legea bugetului de stat, potrivit instrucțiunilor emise în acest scop de Ministerul Finanțelor Publice.
Modificări aduse
A modificat 5 articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| Legea nr. 406/2001 | 5 | 5 |
Legea nr. 406/2001 (5 articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 16.07.2001 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 16.07.2001 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 16.07.2001 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 16.07.2001 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 16.07.2001 | Vezi textul |