Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 333/2001

Legea nr. 333/2001

În vigoare din 04.07.2001Ultima modificare 04.07.2001Sursa oficială: legislatie.just.ro

Nu avem informații despre actualitatea Legii nr. 333/2001.

Textul actului

Articolele 1–20 din 20 (pagina 1 din 1)

Capitolul 1 Dispoziții generale

Art. 1

Text inițial · din 04.07.2001

Prezenta lege stabilește cadrul juridic pentru acordarea de ajutoare financiare unor investitori la Fondul Național de Investiții, unele măsuri pentru recuperarea sumelor investite la acest fond, precum și pentru reglementarea unor raporturi între Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C S.A. și Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare.

Capitolul 2 Acordarea de ajutoare financiare unor investitori la Fondul Național de Investiții

Art. 2

Text inițial · din 04.07.2001

Persoanele fizice care au investit la Fondul Național de Investiții beneficiază de ajutor financiar în cuantumul și în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Art. 3

Text inițial · din 04.07.2001

(1)Beneficiază de un ajutor financiar de până la 10.000.000 lei persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a)au investit în unități de fond la Fondul Național de Investiții și nu au efectuat nici o răscumpărare de unități de fond;

b)au un venit net lunar pe membru de familie, în luna depunerii cererii pentru acordarea ajutorului financiar, de până la 1.000.000 lei.

(2)În sensul prezentei legi, prin termenul familie se înțelege soțul, sotia și copiii minori aflați în întreținerea acestora. Se asimilează termenului familie și persoana singura care are copii în întreținere.

(3)În cazul în care suma care a fost investită este mai mica decât ajutorul financiar prevăzut la alin. (1), ajutorul care se acordă persoanei în cauza se reduce până la limita sumei investite.

Art. 4

Text inițial · din 04.07.2001

(1)Plata ajutorului financiar prevăzut la art. 2 se face de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare, pe baza cererii persoanei îndreptățite, a declarației autentice pe propria răspundere a acesteia, referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3, și a carnetului de investitor.

(2)Cererea de acordare a ajutorului financiar prevăzut de prezenta lege se depune în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prin care se aproba normele metodologice de aplicare a prezentei legi, sub sancțiunea decăderii.

(3)Depunerea cererilor pentru acordarea ajutorului financiar și plata sumelor datorate cu acest titlu se fac prin intermediul băncii prin care Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare își derulează operațiunile financiare.

(4)Plata sumelor cu titlu de ajutor financiar se face în ordinea înregistrării cererilor, în limita soldului disponibil al Fondului pentru ajutor financiar al unor investitori la Fondul Național de Investiții.

Art. 5

Text inițial · din 04.07.2001

Sumele cu titlu de ajutor financiar încasate necuvenit se recuperează de la persoana în cauza, în condițiile legii.

Capitolul 3 Fondul pentru ajutor financiar al unor investitori la Fondul Național de Investiții

Art. 6

Text inițial · din 04.07.2001

În scopul acordării ajutoarelor financiare prevăzute la art. 2 se constituie Fondul pentru ajutor financiar al unor investitori la Fondul Național de Investiții, care se administrează și se utilizează, în conformitate cu prevederile prezentei legi, de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare.

Art. 7

Text inițial · din 04.07.2001

Fondul prevăzut la art. 6 se constituie din următoarele surse:

a)contribuția societăților comerciale cu capital integral de stat, din fondul propriu de rezerva al acestora, în cuantumul care se aproba prin hotărâre a Guvernului;

b)dobânzi încasate pentru plasamentele financiare, pe termen scurt, efectuate din disponibilul fondului;

c)vărsăminte, donații, făcute de persoane fizice sau juridice, precum și alte surse, în condițiile legii.

Art. 8

Text inițial · din 04.07.2001

După plata ajutorului financiar prevăzut de prezenta lege, efectuarea și deducerea cheltuielilor de administrare, soldul Fondului pentru ajutor financiar al unor investitori la Fondul Național de Investiții se vărsa la trezoreria statului, într-un cont special deschis cu aceasta destinație, pe seama Ministerului Finanțelor Publice, și se utilizează pentru răscumpărarea titlurilor de stat, în vederea diminuării datoriei publice interne.

Capitolul 4 Măsuri pentru recuperarea sumelor investite la Fondul Național de Investiții

Art. 9

Text inițial · din 04.07.2001

(1)În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții, cu acordul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, asigura încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activității fondului. Raportul de audit include, fără a se limita la acestea, calcularea activelor totale și a obligațiilor, precum și o evaluare generală a situației financiare a fondului.

(2)Adunarea generală a investitorilor la Fondul Național de Investiții decide, conform legii, cu privire la continuarea activității fondului, transformarea în fond închis de investiții, în condițiile legii, sau lichidarea fondului.

Art. 10

Text inițial · din 04.07.2001

În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții nu își îndeplinește obligațiile prevăzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare.

Art. 11

Text inițial · din 04.07.2001

Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevăzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor și, după caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investiții, în condițiile legii, se avanseaza de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare din fondul prevăzut la art. 6, urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obținute prin lichidarea activelor acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea.

Art. 12

Text inițial · din 04.07.2001

După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Național de Investiții reprezentanții acestuia pot solicita instanțelor judecătorești competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia.

Art. 13

Text inițial · din 04.07.2001

(1)Procedura de transformare a Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții, în condițiile legii, precum și organizarea și funcționarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

(2)Membrilor Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții, precum și persoanelor care au deținut funcții de conducere sau au fost angajați ai Societății Comerciale SOV INVEST - S.A. li se interzice dreptul de a mai desfășura activități specifice piețelor reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare.

Capitolul 5 Măsuri pentru reglementarea unor raporturi între Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C S.A. și Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare

Art. 14

Text inițial · din 04.07.2001

(1)Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare preia fără plata toate drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Național de Investiții și/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(2)Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C S.A. și dobândește calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.

Art. 15

Text inițial · din 04.07.2001

Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare efectuează toate demersurile legale în vederea conservării și realizării drepturilor de creanta rezultate din actele juridice prevăzute la art. 14.

Art. 16

Text inițial · din 04.07.2001

(1)Creanțele Oficiului pentru Recuperarea Creanțelor Bancare, decurgând din actele juridice prevăzute la art. 14, se realizează potrivit legii speciale privind valorificarea și executarea silită a creanțelor bancare neperformante.

(2)Orice titlu constatator al creanței Oficiului de Recuperare a Creanțelor Bancare, precum și orice act încheiat de acesta pentru realizarea creanțelor preluate potrivit art. 14 constituie titlu executoriu, fără a fi necesară investirea cu formula executorie.

Art. 17

Text inițial · din 04.07.2001

Sumele obținute din realizarea creanțelor prevăzute la art. 14, după deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru răscumpărarea titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne.

Art. 18

Text inițial · din 04.07.2001

Acțiunile în justiție, indiferent de natura lor, precum și căile de atac exercitate de Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare în legătură cu actele juridice preluate în temeiul art. 14 sunt scutite de taxe judiciare de timbru, timbru judiciar și de orice alte taxe.

Capitolul 6 Dispoziții finale

Art. 19

Text inițial · din 04.07.2001

Predarea-preluarea documentelor care atesta drepturile și obligațiile prevăzute la art. 14 se face în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin protocol încheiat între Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C S.A. și Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare.

Art. 20

Text inițial · din 04.07.2001

În aplicarea prevederilor prezentei legi, în termen de 30 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției elaborează norme metodologice care se aproba prin hotărâre a Guvernului.