Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Capitolul II

Art. 8

În vigoaredin 01.01.2016
Opțiuni de afișare

(1)A.S.F. adoptă norme în aplicarea prevederilor prezentei legi, precum și norme prudențiale specifice, conform practicilor în asigurări.

(2)A.S.F. emite decizii prin care:

a)impune interdicții, acordă, suspendă sau retrage autorizații;

b)modifică sau revocă condiții, cerințe sau termeni impuși de aceasta prin actele sale;

c)aprobă divizarea sau fuzionarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare;

d)stabilește/precizează alte obiective de interes și/sau instituie obligații privind activitatea intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, Fondului și a entităților care organizează cursuri de calificare, pregătire și perfecționare profesională;

e)exercită, de la sediul său, prin direcțiile de specialitate, un control permanent, prin analizarea datelor și informațiilor cuprinse în rapoartele, informările periodice și anuale și a celor transmise ca urmare a solicitărilor A.S.F., precum și a documentelor prin care se solicită aprobarea prealabilă a modificărilor la condițiile inițiale de autorizare, asupra activității intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări și dispune efectuarea acțiunilor de control periodic sau inopinat la sediile acestora;

f)dă dispoziții privind prezentarea de documente, situații, informații și audieri;

g)constată și aplică sancțiuni, ca urmare a controlului permanent, periodic sau inopinat, intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, acționarilor semnificativi ori persoanelor semnificative ale acestora sau Consiliului director al Fondului ori entităților care organizează cursuri de calificare, pregătire și perfecționare profesională sau conducerii acestor entități pentru încălcarea prevederilor prezentei legi, a reglementărilor, deciziilor și avizelor emise de A.S.F.;

h)aplică alte măsuri prevăzute de legislația în vigoare.

(3)Deciziile de sancționare vor cuprinde justificarea legală a aplicării acestora și vor fi comunicate persoanelor fizice sau juridice împotriva cărora s-a dispus sancțiunea. În deciziile de sancționare se vor menționa și dreptul de contestare de către persoanele în cauză a măsurilor sancționatoare dispuse, termenul până la care se poate depune contestația, precum și autoritatea sau instanța către care trebuie adresată contestația.

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Legii nr. 32/2000 față de legislatie.just.ro a fost la 16.02.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.01.2016Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. d), alin. (2) lit. e), alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. g), alin. (2) lit. h), alin. (3), alin. (2) lit. h^1), alin. (2) lit. h^2), alin. (2) lit. i), alin. (2) lit. j), alin. (2) lit. k), alin. (2) lit. k^1), alin. (2) lit. l), alin. (4), alin. (5)Legea nr. 237/2015Vezi modificarea
27.07.2015Modificat alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. f), alin. (3)act nemenționat de sursăVezi modificarea
02.01.2011Completat cu alin. (5)Legea nr. 289/2010Vezi modificarea
17.05.2009Modificat alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. h^2)Legea nr. 162/2009Vezi modificarea
19.05.2006Modificat alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. h^2), alin. (2) lit. k)Legea nr. 113/2006Vezi modificarea
29.12.2005Modificat alin. (2), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. e), alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. g), alin. (2) lit. h^1), alin. (2) lit. h^2), alin. (2) lit. i), alin. (2) lit. k), alin. (2) lit. k^1), alin. (4)OUG nr. 201/2005Vezi modificarea
28.10.2004Modificat alin. (1), alin. (2) lit. f), alin. (2) lit. l)Legea nr. 403/2004Vezi modificarea
26.03.2003Modificat alin. (2) lit. f)Legea nr. 76/2003Vezi modificarea
10.04.2000Intrat în vigoareLegea nr. 32/2000Forma inițială