Capitolul II Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național
Art. 13
(1)Cu privire la infracțiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situațiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanțe agravante următoarele situații:
a)persoana care a comis infracțiunea îndeplinea o funcție ce implică exercițiul autorității publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcții;
b)fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuții în lupta împotriva drogurilor;
c)drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activități interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituție sau unitate medicală, de învățământ, militară, loc de detenție, centre de asistență socială, de reeducare sau instituție medical-educativă, locuri în care elevii, studenții și tinerii desfășoară activități educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;
e)drogurile au fost amestecate cu alte substanțe care le-au mărit pericolul pentru viața și integritatea persoanelor.
(2)În cazul circumstanței agravante prevăzute la alin. (1) lit. c), referitoare la săvârșirea faptelor într-o instituție de învățământ ori în locuri în care elevii, studenții și tinerii desfășoară activități educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăși 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în cazul amenzii.
Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text
Ultima verificare a Legii nr. 143/2000 față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Versiuni
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 06.03.2014 | Modificat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (1) lit. d), alin. (1) lit. e), alin. (2) | Legea nr. 255/2013 | Vezi modificarea |
| 01.02.2014 | Modificat alin. (1) | Legea nr. 187/2012 | Vezi modificarea |
| 03.08.2000 | Intrat în vigoare | Legea nr. 143/2000 | Forma inițială |