Lege nr. 57/1998
Legea nr. 57/1998
Textul actului
Articolele UNIC–UNIC din 1 (pagina 1 din 1)
Articol unic
Text inițial · din 10.03.1998
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 39 din 28 august 1997 cu privire la pensionarea pentru munca depusa, cu reducere de vârsta, a femeilor care lucrează în industria miniera, emisă în temeiul art. 1 lit. j) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 29 august 1997, cu următoarele modificări și completări:
1.Titlul ordonanței va avea următorul cuprins:
"Ordonanța cu privire la pensionarea pentru munca depusa și limita de vârsta, cu reducere de vârsta, a femeilor care lucrează în industria miniera"
2.Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Femeile salariate din industria miniera, care au vechimea integrală în munca în sectorul de stat, pot solicita pensionarea pentru munca depusa și limita de vârsta cu 2 ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare la cerere, prevăzută de Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, cu modificările ulterioare.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1), care au realizat o vechime de cel puțin 20 de ani în subteran sau 25 de ani în cariere și instalații de preparare, pot solicita pensionarea pentru munca depusa și limita de vârsta cu 2 ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute pentru aceste categorii.
(3)Persoanele prevăzute la alin. (1), care au realizat o vechime de 10-25 de ani în cariere și instalații de preparare, pot solicita pensionarea pentru munca depusa și limita de vârsta cu 2 ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute pentru această categorie."
3.Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Persoanele care se pensionează în conformitate cu prevederile art. 1 nu beneficiază de măsurile de protecție prevăzute de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 9/1997 cu privire la unele măsuri de protecție pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare, aprobată prin Legea nr. 108/1997."