Lege nr. 150/1998
Legea nr. 150/1998
Textul actului
Articolele 1–11 din 11 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 16.07.1998
(1)Pentru asigurarea finanțării acțiunilor de sprijinire a comunităților românești aflate pe teritoriul altor state se constituie Fondul la dispoziția primului-ministru.
(2)Fondul la dispoziția primului-ministru pentru sprijinirea comunităților românești de pretutindeni se aproba prin legile anuale ale bugetului de stat.
Art. 2
Text inițial · din 16.07.1998
Resursele bugetare astfel constituite se folosesc, cu prioritate, pentru:
a)acțiuni pentru sprijinirea școlilor, a învățământului în limba română;
b)acțiuni culturale și artistice;
c)acțiuni pentru tineri;
d)ajutor individual pentru cazuri medicale deosebite;
e)acțiuni de educație civică;
f)alte situații prevăzute în programele de colaborare.
Art. 3
Text inițial · din 16.07.1998
(1)Se înființează Consiliul Interministerial pentru Sprijinirea Comunităților Românești de Pretutindeni, aprobat de către primul-ministru, care avizează acțiunile prioritare ce vor fi finanțate din fondul constituit potrivit art. 1, propuse de instituțiile care inițiază astfel de acțiuni, prin ministerele de resort.
(2)Consiliul interministerial se întrunește periodic și este alcătuit din reprezentanți ai: Ministerului Educației Naționale, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Ministerului Finanțelor, Secretariatului General al Guvernului și Secretariatului de Stat pentru Culte. Reprezentantul Fundației Culturale Române are statut de invitat. Avizul consiliului interministerial este consultativ.
Art. 4
Text inițial · din 16.07.1998
(1)Pentru anul 1998 resursele financiare necesare constituirii fondului vor fi asigurate prin disponibilizarea a 5 miliarde lei de la bugetul de stat, fără a fi afectate ministerele de resort implicate.
(2)Fondul se completează cu resursele financiare care pot fi alocate prin legea cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1998.
Art. 5
Text inițial · din 16.07.1998
(1)Se înființează Centrul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, denumit în continuare centrul, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale, având sediul central în municipiul București.
(2)Centrul are ca atribuții realizarea acțiunilor prevăzute în prezenta lege.
Art. 6
Text inițial · din 16.07.1998
(1)Centrul se organizează și funcționează după un regulament propriu.
(2)Regulamentul de organizare și funcționare, numărul de posturi necesare desfășurării activității, structura organizatorică, statul de funcții și salarizarea personalului centrului se aproba prin ordin al ministrului educației naționale.
(3)Conducerea generală a activității centrului este asigurata de directorul general, membru al Academiei Române sau personalitate culturală recunoscută ori profesor universitar, numit prin ordin al ministrului educației naționale.
Art. 7
Text inițial · din 16.07.1998
Centrul are și rolul de a elabora și coordona programele de pregătire a tinerilor români de pretutindeni, în vederea admiterii în instituții de învățământ de toate gradele din România.
Art. 8
Text inițial · din 16.07.1998
(1)Finanțarea cheltuielilor de funcționare și de investiții ale centrului se asigura de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației Naționale.
(2)Fondurile necesare centrului pot proveni și din sponsorizări, donații, asistența din partea unor organisme internaționale, precum și din venituri rezultate prin executarea unor contracte de cercetare științifică, asistența sau consultanța de specialitate și din alte surse legale.
(3)Pentru acoperirea cheltuielilor necesare organizării și funcționarii corespunzătoare a centrului în anul 1998, se aloca suma de 2 miliarde lei din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului.
Art. 9
Text inițial · din 16.07.1998
Studenții și cursanții centrului pot fi bursieri ai statului român și pot beneficia de cazare gratuita în căminele studențești, pe durata studiilor în România. De asemenea, Guvernul poate acorda și alte forme de sprijin pe care le considera necesare.
Art. 10
Text inițial · din 16.07.1998
(1)Autoritățile administrației publice locale din unitățile administrativ-teritoriale în care se desfășoară activități organizate sau coordonate de centru vor acorda sprijinul necesar în asigurarea, în mod gratuit, de spații și dotări corespunzătoare în perioada în care se desfășoară respectivele activități.
(2)În scopul realizării obiectului de activitate al centrului, complexul situat în comuna Crevedia, județul Dambovita, proprietate publică a statului, aflat în administrarea Ministerului Educației Naționale și în folosință Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, împreună cu terenul și cu orice alte bunuri mobile sau imobile aferente acestuia, conform inventarului de la 31 decembrie 1997, trec în folosință exclusiva a centrului.
(3)Personalul administrativ și de deservire, aferent complexului imobiliar din comuna Crevedia, județul Dambovita, poate fi transferat, în cadrul centrului, de la Școala Naționala de Studii Politice și Administrative în condițiile art. 6 alin. (2).
Art. 11
Text inițial · din 16.07.1998
La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziție contrară se abroga.