Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 163/1997

Legea nr. 163/1997

În vigoare din 27.10.1997Ultima modificare 27.10.1997Sursa oficială: legislatie.just.ro
Atenție: O modificare cunoscută nu este încă preluată în Legea nr. 163/1997: OUG nr. 17/1998.

Textul actului

Articolele 1–3 din 3 (pagina 1 din 1)

Art. 1

Text inițial · din 27.10.1997

Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 4 din 31 august 1996 privind acordarea licențelor de instalare și operare a rețelelor GSM și stabilirea taxei de licență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 2 septembrie 1996, cu următoarele modificări și completări:

1.Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Licentele pentru instalarea și operarea rețelelor GSM și pentru efectuarea serviciului mobil terestru celular digital (GSM), denumite în continuare licențe GSM, se acordă prin licitație publică și cu participare internationala, organizată de Ministerul Comunicațiilor.

(2)În spectrul de frecventa de 1800 MHz, Ministerul Comunicațiilor va atribui doua licențe de operare pentru sistemul de telefonie celulara digitala DCS 1800. Una dintre licențe va fi atribuită prin licitație publică, iar a doua va fi atribuită numai Regiei Autonome „Rom-Telecom”, prin încredințare directa, conform art. 10 din Legea telecomunicatiilor nr. 74/1996, în aceleași condiții cu câștigătorul licitației."

2.La articolul 3 se introduc alineatele (2), (3), (4) și (5), cu următorul cuprins:

"(2) Licentele DCS 1800 se eliberează de Ministerul Comunicațiilor castigatorului declarat al licenței și Regiei Autonome „Rom-Telecom”, după achitarea taxei de licență de 25 de milioane dolari S.U.A. pentru fiecare licenta.

(3)Suma obținută din taxele de licență, prevăzută la alin. (1), este destinată Ministerului Apărării Naționale pentru înlocuirea echipamentelor de transmisiuni care funcționează în prezent în spectrul de frecventa de 1800 MHz și se virează până la finele trimestrului I 1998.

(4)Licentele DCS 1800 devin operationale după eliberarea spectrului de frecventa de 1800 MHz de către Ministerul Apărării Naționale, într-un termen de 18 luni de la plata ultimei transe.

(5)Tarifele pentru utilizarea spectrului de frecventa se stabilesc conform reglementărilor în vigoare și vor fi plătite, pentru primul an de operare, în momentul atribuirii frecventelor."

3.La articolul 5 se introduce alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Ministerul Comunicațiilor va asigura tuturor operatorilor de telefonie celulara digitala, care operează în benzile de frecventa de 900 și 1800 MHz, condiții egale și nediscriminatorii, urmărindu-se realizarea unei concurente loiale."

Art. 2

Text inițial · din 27.10.1997

Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 24/1997 pentru completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 4/1996 privind acordarea licențelor de instalare și operare a rețelelor GSM și stabilirea taxei de licență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 iunie 1997, cu modificările aduse prin art. I din prezenta lege.

Art. 3

Text inițial · din 27.10.1997

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 4/1996 privind acordarea licențelor de instalare și operare a rețelelor GSM și stabilirea taxei de licență, cu modificările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o noua numerotare.