Lege nr. 48/1996
Legea nr. 48/1996
Textul actului
Articolele 1–8 din 8 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 07.06.1996
România adera la Acordul parțial largit de înființare a Centrului European de Limbi Moderne de la Graz, aprobat de Consiliul Europei la 8 aprilie 1994 [Rezoluția (94)10 a Comitetului Ministrilor].
Art. 2
Text inițial · din 07.06.1996
Cheltuielile determinate de aderarea și participarea României la programele centrului vor fi suportate din alocațiile bugetare aprobate anual Ministerului Învățământului pentru acțiunea de învățământ.
Art. 3
Text inițial · din 07.06.1996
1.Comitetul de direcție al centrului este format din cîte un reprezentant al fiecărui stat membru al Acordului parțial largit. Un reprezentant al asociației austriece, menționat în art. 6 alin. 3, este autorizat sa urmărească lucrările Comitetului de direcție în calitate de observator. 2. Comitetul de direcție alege dintre membrii săi un birou format dintr-un președinte, doi vicepreședinți și alți doi membri pentru o perioadă de 2 ani. Cu toate acestea, mandatul unuia dintre vicepreședinți și al unuia dintre ceilalți membri numiți la prima alegere, desemnați prin tragere la sorți, va expira la sfârșitul primului an.
Art. 4
Text inițial · din 07.06.1996
1.Comitetul de direcție:
- adopta programul de activități al centrului conform resurselor bugetare disponibile;
- supervizeaza implementarea programului de activități și gestiunea fondurilor centrului;
- transmite Comitetului Ministrilor un raport de activitate, precizînd, de asemenea, principalele direcții ale activităților viitoare. 2. Deciziile Comitetului de direcție sunt luate cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate. Problemele procedurale sunt rezolvate cu majoritate de voturi exprimate. 3. Comitetul de direcție se reuneste cel puțin o dată pe an, la sediul centrului, cu excepția deciziei contrare din partea sa. 4. Comitetul de direcție adopta regulamentul sau interior, precum și orice alta dispoziție privind funcționarea centrului.
Art. 5
Text inițial · din 07.06.1996
1.Cheltuielile legate de implementarea programului de activități și cheltuielile curente ale secretariatului vor fi acoperite printr-un buget al Acordului parțial largit, creat prin contribuția statelor membre și a statelor nemembre participante la Acordul parțial largit. 2. Bugetul și nivelul contribuțiilor sunt adoptate anual de un organism format din reprezentanții Comitetului Ministrilor ai statelor membre participante la Acordul parțial largit și, dacă este cazul, din reprezentanții statelor nemembre participante, care vor avea drept de vot. 3. Pe lângă acestea, centrul poate accepta contribuții voluntare și alte contribuții, care vor fi virate într-un cont special deschis conform art. 4.2 al Regulamentului financiar al Consiliului Europei. Aceste contribuții pot fi destinate unui obiectiv special. 4. Regulamentul financiar se aplică, mutatis mutandis, la adoptarea și la gestiunea bugetului centrului.
Art. 6
Text inițial · din 07.06.1996
1.Republica Austria va pune gratuit la dispoziția centrului un sediu și un secretariat local. 2. Cheltuielile legate de secretariatul local și de funcționarea centrului vor fi suportate de către Republica Austria. 3. Republica Austria poate incredinta execuția obligațiilor sale, conform prezentului articol, unei asociații de drept austriece, creata în acest scop.
Art. 7
Text inițial · din 07.06.1996
1.Secretariatul centrului, aflat sub conducerea unui director, este asigurat de secretarul general al Consiliului Europei. 2. Directorul poate apela la instituții recunoscute și la experți independenți în domeniul predării și învățării limbilor străine. 3. Personalul pus la dispoziție de autoritățile austriece pentru sediul centrului nu face parte din personalul Consiliului Europei. 4. Sediul centrului este situat la Graz.
Art. 8
Text inițial · din 07.06.1996
Comitetul Ministrilor poate adopta amendamente la prezentul statut printr-o majoritate de voturi, asa cum se prevede în art. 20 lit. d) al Statutului Consiliului Europei. ------------------------------