Lege nr. 116/1996
Legea nr. 116/1996
Nu avem informații despre actualitatea Legii nr. 116/1996.
Textul actului
Articolele 1–6 din 6 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Text inițial · din 22.10.1996
Se acorda despăgubiri producătorilor agricoli - indiferent de forma de proprietate și de exploatare a terenului - pentru acoperirea pagubelor înregistrate ca urmare a calamităților naturale produse în anul agricol 1995-1996, în limita sumei de 500 miliarde lei. Culturile pentru care se acordă despăgubiri sunt: grîu, orz și orzoaica, porumb, sfecla de zahăr, floarea-soarelui, soia, mazare, fasole, linte, cartofi, legume și plantații viti-pomicole. Fenomenele naturale deosebite care au provocat calamitatile naturale și au afectat producția ce urma să se realizeze pe hectar în proporție de peste 60% și pentru care se acordă despăgubiri sunt: inghet, seceta, grindina, ploi torentiale însoțite de furtuna, inundații și acțiunea negativa a factorilor climatici din iarna precedenta. În cazul fenomenelor de seceta nu se acordă despăgubiri deținătorilor de terenuri prevăzute cu sisteme de irigații în stare de funcționare.
Art. 2
Text inițial · din 22.10.1996
De prevederile prezentei legi beneficiază producătorii agricoli individuali, asociațiile și societățile agricole, societățile comerciale agricole, arendașii și deținătorii legali de terenuri agricole.
Art. 3
Text inițial · din 22.10.1996
Sumele cuvenite producătorilor agricoli în condițiile prevederilor prezentei legi se vor acorda astfel:
a)prin preluarea la datoria publică a creditelor și dobinzilor datorate băncilor comerciale aferente cheltuielilor efectuate pe suprafețele calamitate, în cazul producătorilor agricoli care au beneficiat de astfel de credite;
b)prin efectuarea de plati din prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii și Alimentației pe anii 1996 și 1997, pentru producătorii agricoli care nu au beneficiat de credite sau al căror volum de credite este inferior sumei cuvenite drept despăgubire;
c)producătorii agricoli care au rambursat creditele și dobinzile aferente vor primi integral valoarea despăgubirilor pentru calamitati, stabilite pe unitatea de suprafața;
d)despăgubirea poate fi, la solicitarea producătorului agricol beneficiar, și în natura, prin compensarea sumei cuvenite cu îngrășăminte chimice, carburanți sau semințe.
Art. 4
Text inițial · din 22.10.1996
Prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii și Alimentației pe anul 1996 se majorează cu suma de 230 miliarde lei, din care se pot regulariza și influentele financiare ale unor agenți economici coordonati de către acesta. Guvernul, la propunerea Ministerului Finanțelor, va stabili resursele financiare necesare efectuării plăților prevăzute la alineatul precedent și va introduce modificările corespunzătoare în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 1996.
Art. 5
Text inițial · din 22.10.1996
Preluarea la datoria publică a statului a creditelor și dobinzilor potrivit art. 3 lit. a) se va face pe baza proceselor-verbale încheiate în acest scop de către organele teritoriale ale Ministerului Agriculturii și Alimentației și ale Ministerului Finanțelor, precum și de către băncile comerciale finanțatoare. Influentele asupra datoriei publice interne a statului, rezultate din aplicarea prezentei legi, se vor acoperi prin titluri de stat în favoarea băncilor comerciale creditoare, pentru care se va plati lunar o dobinda negociata cu băncile respective.
Art. 6
Text inițial · din 22.10.1996
Cuantumul despăgubirilor pe hectarul cultivat calamitat, pentru culturile menționate în prezenta lege, cu încadrarea în suma prevăzută la art. 1, și normele metodologice de acordare a despăgubirilor se vor aproba de către Guvern, la propunerea Ministerului Agriculturii și Alimentației și a Ministerului Finanțelor.