Lege nr. 85/1992
Legea nr. 85/1992
Ultima verificare a Legii nr. 85/1992 față de legislatie.just.ro a fost la 16.02.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.
Textul actului
Articolele 1–20 din 20 (pagina 1 din 1)
Art. 1
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
Locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrala sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi.
Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuințele care depășesc suprafețele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora s-au executat locuințele din fondurile statului și din fondurile unităților economice și bugetare de stat, precum și cele care prezintă, la data vânzării, finisaje superioare echivalente unor lucrări de arta sau ornamentale deosebite, sau care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună, sera, cramă, bar-vinotecă, camera frigorifică sau altele asemenea.
De asemenea, sunt exceptate locuințele de protocol, care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în funcții drept locuințe pe durata exercitării funcției, chiar dacă acestea sunt scoase ulterior din evidenta locuințelor de protocol.
Art. 2
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
Construcțiile de locuințe finanțate din fondurile statului, în curs de execuție și nerepartizate nominal până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu pot fi terminate și vândute în condițiile reglementărilor în vigoare, pot fi vândute pe apartamente, pe paliere, pe scări, pe tronsoane de clădiri sau în întregime, prin licitație publică.
Fac excepție de la prevederile alin. 1 locuințele în curs de execuție care trec, prin protocol, fără plata, în patrimoniul Parlamentului României, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Paza, Ministerului Justiției - Direcția generală a penitenciarelor, precum și cele pe care acestea le construiesc prin planuri proprii de investiții sau le achiziționează folosind alocații bugetare care se asigura în acest scop. Aceste locuințe sunt supuse regimului locuințelor prevăzute la art. 1 alin. 3.
Licitațiile se organizează de consiliile locale.
Locuințele prevăzute la alin. 1, repartizate ori pentru care s-au încheiat antecontracte sau contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se pot cumpăra de beneficiarii actului de repartiție sau de titularii antecontractelor ori ai contractelor de vânzare-cumpărare, fără licitație, la valoarea lucrărilor executate de unitatea proprietara, în condițiile art. 1.
Prețul de la care începe licitația se stabilește de către unitățile proprietare, ținând seama de stadiul fizic de execuție, la care se adauga și cheltuielile aferente de proiectare. Din prețul obținut la licitație, pentru acoperirea cheltuielilor de evidenta și vânzare, unitățile beneficiază de un comision de până la 1%.
Art. 3
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
Spațiile destinate activităților de comerț și de prestări de servicii, de mica industrie și oricăror alte activități similare, situate în construcțiile de locuințe în curs de execuție și aflate în proprietatea regiilor autonome specializate în administrarea locuințelor sau ale consiliilor locale, pot fi vândute la licitație publică, în condițiile art. 2.
La oferte egale beneficiază de prioritate la adjudecarea prin licitație a spațiilor prevăzute la alin. 1 persoanele fizice și juridice care au încheiat convenții sau alte documente echivalente cu regiile autonome proprietare sau cu consiliile locale, pentru închirierea respectivelor spații, dacă, în baza unei autorizații de construcție eliberate potrivit legii, aceste persoane au efectuat cheltuieli pentru executarea de lucrări de construcții sau instalații în vederea finalizării acestor spații.
Prețul de la care începe licitația se stabilește în condițiile prevăzute la art. 2 alin. 5.
Spațiile prevăzute la alin. 1, aflate în proprietatea societăților comerciale, sunt considerate active și se pot vinde potrivit legii.
Art. 4
Ultima modificare: Legea nr. 79/1997 · din 15.07.1998
Garajele construite din fondurile statului, din fondurile unităților economice sau bugetare de stat ori care înainte de 6 martie 1945 au aparținut instituțiilor sau societăților cu capital privat pot fi cumpărate de către titularii contractelor de închiriere, fără licitație.
Prețul de vânzare al acestor spații se stabilește la valoarea de circulație de la data vânzării.
Art. 5
Ultima modificare: Legea nr. 79/1997 · din 15.07.1998
Persoanele fizice sau juridice care au dobândit dreptul de proprietate asupra unor construcții în curs de execuție sunt obligate să obțină, potrivit legii, autorizația pentru continuarea lucrărilor și să asigure executarea acestora în condițiile și la termenele prevăzute în autorizație.
Art. 6
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
Locuințele construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, care nu fac obiectul unui contract de închiriere sau pentru care nu au fost emise ordine de repartiție, precum și cele care au ca titular de contract de închiriere o persoana juridică pot fi vândute prin licitație publică organizată de consiliile locale sau agenții economici care dețin spațiile respective. La stabilirea prețului de la care începe licitația sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 5.
Se exceptează de la vânzarea prin licitație publică locuințele realizate din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, care au ca titular al contractului de închiriere o persoana juridică cu scop nelucrativ care utilizează spațiul exclusiv în scopul pentru care i-a fost închiriat.
Alin. 3. Eliminat
Art. 7
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condițiile prevederilor alin. 1 și cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere și locuințele care înainte de 6 martie 1945 au aparținut regiilor autonome, instituțiilor și societăților cu capital de stat, mixt sau privat, care și-au încetat existenta după aceasta data sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unități economice sau bugetare de stat.
Locuințele care înainte de 6 martie 1945 au aparținut societăților cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condițiile de evaluare, de achitare integrala sau în rate a prețului și de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.
Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzura din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țara la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Art. 1 alin. 2 se aplica în mod corespunzător.
Beneficiază de prevederile alin. 1 și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare.
Locuințele de intervenție, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesita prezenta, permanenta sau în caz de urgență, în cadrul unităților. Aceste locuințe nu se vând.
Unitățile economice sau bugetare pot să dețină și să construiască din fonduri proprii locuințe de serviciu, destinate închirierii salariaților acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare și eventuala înstrăinare a acestor locuințe se vor stabili de consiliile de administrație, respectiv de conducerile unităților.
Locuințele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialiști sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând.
Art. 8
Ultima modificare: Legea nr. 79/1997 · din 15.07.1998
Art. 9
Ultima modificare: Legea nr. 79/1997 · din 15.07.1998
Sumele încasate din vânzarea locuințelor, potrivit art. 6, 7 și 8, vor fi utilizate cu prioritate pentru restituirea eventualelor credite contractate pentru executarea locuințelor.
Diferențele rămase după rambursarea creditelor prevăzute la alin. 1 și plata dobânzilor vor fi utilizate ca resurse pentru finanțarea investițiilor, pentru finalizarea construcțiilor de locuințe în curs de execuție, care vor rămâne și în viitor în proprietatea unităților economice și bugetare de stat.
Art. 10
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
În cazul în care într-o clădire sunt mai multe locuințe și spații cu alta destinație, o data cu dreptul de proprietate asupra acestora se dobândește și dreptul de proprietate pe cote-părți de construcții și instalații, precum și asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun.
Dreptul de proprietate prevăzut la alin. 1 se dobândește indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care sunt situate locuința și spațiul cu alta destinație.
Dreptul de proprietate prevăzut la alin. 1 se dobândește și asupra terenului aferent clădirii, așa cum a fost determinat prin autorizația de construire sau prin fișele tehnice de măsurători ale terenului aferent clădirii.
Pentru persoanele care dobândesc locuințele în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, atribuirea terenului se face în condițiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Persoanele care nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România vor primi, sub forma de concesiune, cotele de terenuri aferente, pe toată durata existenței clădirii.
Dreptul de proprietate prevăzut la alin. 1, 3 și 4 se determina pe cote, proporțional cu suprafața construită a locuințelor și a spațiilor cu alta destinație.
Art. 11
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
În cazul vânzării locuințelor prevăzute la art. 1, art. 2 alin. 4 și art. 7, cu plata în rate a prețului, la încheierea contractului se va achită un avans minim de 10% din prețul locuinței.
Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuinței se vor eșalona pe o perioada de maximum 25 de ani, cu o dobânda anuala de 4%.
Nu pot cumpăra locuințe cu plata prețului în rate persoanele care, în familia lor, au alta locuința proprietate personală.
Familia, în înțelesul reglementat prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 5/1973, care deține mai multe locuințe cu chirie, poate cumpăra, în condițiile prezentei legi și ale Decretului-lege nr. 61/1990, doar o singura locuința.
Art. 12
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
Avansul se încasează de către unitățile vânzătoare o data cu încheierea contractului, iar ratele lunare, inclusiv dobânzile aferente, se vor achită astfel:
a)de către salariați, prin reținerea pe statul de plata la chenzina a doua;
b)de către pensionari, prin rețineri din pensie;
c)de către alte categorii de cumpărători, prin achitarea la ghișeele C.E.C., în contul prevăzut în contract.
Sumele încasate din avans și din ratele lunare ale prețului pentru locuințele construite din fondurile statului se vărsa integral la bugetele municipiilor, orașelor sau comunelor în care se afla situate locuințele respective.
Alin. 2^1. Eliminat
Sumele obținute din vânzarea la licitație a construcțiilor finanțate din fondurile statului, prevăzute la art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1 și art. 6 alin. 1, se rețin în afară bugetelor locale, la nivelul autorităților publice locale pe a căror raza teritorială se afla construcțiile respective, pentru a fi utilizate numai pentru finalizarea celorlalte locuințe aflate în diferite stadii de execuție și pentru care se continua finanțarea din fondurile statului. În situația în care nu mai exista locuințe în curs de execuție în unitatea administrativ-teritorială, sumele respective se vor vărsa conform alin. 2.
Sumele rezultate din încasarea dobânzii, în cazul locuințelor construite din fondurile statului, se vărsa la bugetul de stat, după reținerea, de către unitățile proprietare sau vânzătoare, a cheltuielilor pentru urmărirea și ținerea evidentei ratelor, care se vor încadra într-o cota de o pătrime din dobânda prevăzută la art. 11 alin. 2.
Art. 13
Ultima modificare: Legea nr. 79/1997 · din 15.07.1998
Pentru ținerii în vârsta de până la 30 de ani, titulari de contract de închiriere sau de repartiție, încheiat sau, după caz, emisă până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dobânda va fi de 2%.
Art. 14
Ultima modificare: Legea nr. 79/1997 · din 15.07.1998
De prevederile art. 13 beneficiază și persoanele prevăzute la art. 10 din Decretul-lege nr. 61/1990, precum și persoanele prevăzute la art. 8, art. 9 și art. 10 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989.
Art. 15
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
Prevederile art. 11 se aplica la contractele cu plata în rate a prețului, care se vor încheia cu începere de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În cazul neachitării la termenele stabilite a ratelor lunare din prețul locuinței, cumpărătorul va plăti o dobânda de 8% pe an asupra acestor rate.
În caz de neplata a 6 rate scadente de către cumpărătorul locuinței, unitatea vânzătoare va putea cere executarea silită asupra locuinței și evacuarea deținătorului, în condițiile legii.
Până la achitarea integrala a prețului, locuința dobandită în condițiile prezentei legi nu poate fi înstrăinată sau restructurată fără autorizarea prealabilă a unității vânzătoare. Unitatea vânzătoare își garantează încasarea prețului prin înscrierea ipotecii asupra locuinței, operațiune care este scutită de taxa de timbru.
Art. 16
Ultima modificare: Legea nr. 244/2011 · din 17.12.2011
Valoarea de vânzare a locuinței se calculează raportat la prețul pieței de către un expert autorizat, în condițiile legii.
Art. 17
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 03.07.2000
Locuințele și construcțiile prevăzute de prezenta lege pot fi cumpărate numai de persoane fizice cu cetățenie română sau de persoane juridice care au sediul în România.
Art. 18
Ultima modificare: Legea nr. 79/1997 · din 15.07.1998
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba normele tehnice de evaluare, precum și condițiile în care se vor organiza licitațiile prevăzute la art. 2, 3 și 6.
Art. 19
Ultima modificare: act nemenționat de sursă · din 17.12.2011
Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi sunt lovite de nulitate absolută.
Nulitatea poate fi invocată de orice persoana și pe orice cale.
Prefecții vor organiza depistarea acestor cazuri și sesizarea instanțelor judecătorești pentru constatarea nulității și restabilirea situației anterioare. Din sumele ce se restituie cumpărătorilor se va retine chiria aferentă perioadei de la contractare și până la restituire. Sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi și nici nu se actualizează.
Art. 20
Ultima modificare: Legea nr. 79/1997 · din 15.07.1998
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga art. 4 din Decretul-lege nr. 61/1990, precum și orice alte dispoziții contrare.
Nivelul dobânzilor la împrumuturile contractate în baza Decretului-lege nr. 61/1990 rămâne cel prevăzut în acel act normativ.
Modificări aduse
A modificat 20 de articole în 1 act.
| Actul | Intrat în vigoare | Total |
|---|---|---|
| Legea nr. 85/1992 | 20 | 20 |
Legea nr. 85/1992 (20 de articole)
| Articolul | Modificarea | Data | Text |
|---|---|---|---|
| Art. 1 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 2 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 3 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 4 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 5 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 6 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 7 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 8 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 9 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 10 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 11 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 12 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 13 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 14 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 15 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 16 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 17 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 18 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 19 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |
| Art. 20 | Intrat în vigoare | 29.07.1992 | Vezi textul |