Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Lege nr. 18/1968

Legea nr. 18/1968

În vigoare din 24.06.1968Ultima modificare 24.06.1968Sursa oficială: legislatie.just.ro
Atenție: O modificare cunoscută nu este încă preluată în Legea nr. 18/1968: Legea nr. 115/1996.

Textul actului

Articolele 1–23 din 23 (pagina 1 din 1)

Capitolul 1 Dispoziții generale

Art. 1

Text inițial · din 24.06.1968

Poate fi supusă controlului, în condițiile prezentei legi, proveniență bunurilor oricărei persoane fizice, dacă sînt date sau indicii ca exista o vădită disproportie între valoarea bunurilor acesteia și veniturile sale și nu se justifica dobindirea licita a bunurilor. Controlul privește bunurile dobîndite după data de 1 ianuarie 1962, atît cele existente în patrimoniul persoanei în cauza, cît și cele înstrăinate cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

Art. 2

Text inițial · din 24.06.1968

Valoarea bunurilor a carei proveniență nu se justifica este supusă unui impozit de 80%. Prin justificarea provenientei bunurilor se înțelege obligația persoanei în cauza de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobindirea sau sporirea bunurilor.

Capitolul 2 Modul de sesizare

Art. 3

Text inițial · din 24.06.1968

Controlul provenientei bunurilor prevăzute la capitolul I se face:

a)în temeiul sesizarilor, dacă sînt scrise și semnate, ale oricărei persoane fizice sau ale conducerii organizației socialiste la care persoana în cauza a prestat sau prestează vreo activitate, indiferent de natura acesteia;

b)la cererea persoanei căreia i s-au adus imputari publice în legătură cu proveniență bunurilor sale;

c)la sesizarea organelor financiare, a celor de urmărire penală sau a instanțelor judecătorești, cînd acestea dețin date, rezultind din activitatea lor, cu privire la disproportia vădită dintre valoarea bunurilor și veniturile unei persoane.

Capitolul 3 Comisia de cercetare

Art. 4

Text inițial · din 24.06.1968

Verificarea sesizarilor și a cererilor arătate la art. 3 se face de o comisie de cercetare, care funcționează pe lîngă fiecare tribunal județean și este alcătuită din:

- doi judecători desemnați de președintele tribunalului județean, dintre care unul în calitate de președinte;

- un procuror desemnat de procurorul șef al procuraturii județene, un delegat al administrației financiare județene și un deputat în consiliul popular județean, municipal sau orasenesc, ca membri. Comisia are un secretar desemnat de președintele tribunalului județean dintre grefierii acestei instanțe.

Art. 5

Text inițial · din 24.06.1968

În cazul în care sesizarea este facuta potrivit art. 3 lit. a, comisia nu va începe cercetarea înainte de a fi chemat pe cel care a semnat sesizarea pentru a-i cere relațiile necesare cauzei, punîndu-i totodată în vedere dispozițiile art. 22 din prezenta lege, referitoare la consecințele afirmațiilor mincinoase. Organizațiile socialiste, cu excepția unităților Casei de Economii și Consemnațiuni, sînt obligate sa pună la dispoziția comisiei actele cerute și sa dea relațiile necesare, chiar dacă prin dispoziții speciale se dispune altfel. Dacă rezultă date sau indicii ca între valoarea bunurilor persoanei în cauza și veniturile acesteia exista vădită disproportie, comisia o citeaza și îi acorda un termen de cel mult 10 zile pentru a depune o declarație cu privire la toate bunurile prevăzute la art. 1 și la justificarea provenientei lor. Proveniență bunurilor persoanei care refuza sa dea declarația arătată la alineatul precedent, precum și a bunurilor care au fost omise din aceasta declarație, este considerată nejustificată, pînă la proba contrară.

Art. 6

Text inițial · din 24.06.1968

Comisia citeaza orice persoană care ar putea da relații utile pentru lămurirea provenientei bunurilor celui în cauza. Cei care, după data de 1 ianuarie 1962, au dobîndit bunuri de la persoana în cauza vor fi ascultați în mod obligatoriu. Dacă persoana în cauza este căsătorită, comisia va cita și pe celălalt soț pentru a da relații cu privire la bunurile comune. Actele și lucrările comisiei nu sînt publice. Persoana în cauza poate să ia cunoștința de actele și lucrările dosarului.

Art. 7

Text inițial · din 24.06.1968

Dacă socotește necesar, comisia, prin încheiere, poate lua măsura indisponibilizarii bunurilor persoanei în cauza și ale persoanelor cu care locuiește împreună și gospodareste în comun. De asemenea, vor putea fi indisponibilizate bunurile pe care persoana în cauza le-a înstrăinat cu titlu gratuit după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 8

Text inițial · din 24.06.1968

Comisia hotărăște, prin încheiere motivată, cu majoritate de voturi:

- clasarea cauzei, cînd constata ca proveniență tuturor bunurilor este justificată;

- trimiterea cauzei spre soluționare judecătoriei în raza căreia se afla domiciliul persoanei în cauza, dacă constata ca proveniență unor bunuri anume determinate sau o cota-parte din valoarea bunurilor nu este justificată;

- trimiterea cauzei la unitatea competența de procuratura, dacă în legătură cu bunurile a carei proveniență este nejustificată rezultă săvîrșirea unei infracțiuni. Prin încheierea de clasare se dispune și ridicarea măsurii de indisponibilizare a bunurilor. Încheierea de clasare se comunică persoanei în cauza, celei care a făcut sesizarea, procurorului șef al județului și Ministerului Finanțelor, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Art. 9

Text inițial · din 24.06.1968

Capitolul 4 Instanța de judecată

Art. 10

Text inițial · din 24.06.1968

Judecătoria, dacă constata ca proveniență bunurilor este justificată, hotărăște închiderea dosarului. Dacă constata ca proveniență unor bunuri anume determinate ori o cota-parte din valoarea bunurilor nu este justificată, hotărăște trimiterea dosarului Ministerului Finanțelor pentru urmărirea impozitului prevăzut de art. 2 alin. 1. Dispozițiile alineatului precedent se aplică și bunurilor comune ale soților. Dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvîrșirea unei infracțiuni, judecătoria trimite dosarul la unitatea competența de procuratura spre a vedea dacă este cazul sa pună în mișcare acțiunea penală.

Art. 11

Text inițial · din 24.06.1968

Împotriva încheierii de clasare a comisiei de cercetare pot face recurs, în termen de 15 zile de la data comunicării, procurorul șef al județului, Ministerul Finanțelor și persoana care a făcut sesizarea. Recursul se soluționează de comisia prevăzută la art. 13.

Capitolul 5 Cai de atac

Art. 12

Text inițial · din 24.06.1968

Împotriva hotărîrilor judecătoriei, cei arătați la art. 11, precum și persoana ale carei bunuri au fost supuse controlului, pot face recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la tribunalul județean.

Art. 13

Text inițial · din 24.06.1968

În cazul în care persoana ale carei bunuri ar urma să fie supuse controlului este demnitar, comisia de cercetare va fi formată din:

- doi judecători de la Tribunalul Suprem, desemnați de președintele acestui tribunal, dintre care unul este în calitate de președinte;

- un procuror din Procuratura Generală, un delegat al Ministerului Finanțelor și un deputat în Marea Adunare Naționala, ca membri. Secretar al comisiei este un magistrat asistent, desemnat de președintele Tribunalului Suprem.

Art. 14

Text inițial · din 24.06.1968

Comisia prevăzută la art. 13 nu poate proceda la verificarea sesizării sau cererii decît cu încuviințarea, după caz, a Consiliului de Stat sau a Consiliului de Miniștri.

Capitolul 6 Proceduri speciale

Art. 15

Text inițial · din 24.06.1968

Judecarea cauzelor referitoare la demnitari este de competența Tribunalului Suprem, Colegiul civil, cu recurs, care se va judeca de un complet compus din 7 judecători. Recursul se poate face, în termenul prevăzut la art. 11, de Procurorul General, Ministerul Finanțelor, persoana care a făcut sesizarea și persoana ale carei bunuri au fost supuse controlului.

Art. 16

Text inițial · din 24.06.1968

Comisia de cercetare și instanța de judecată, prevăzute în acest capitol, procedează potrivit prevederilor art. 5-10 inclusiv, ale căror dispoziții se aplică în mod corespunzător.

Art. 17

Text inițial · din 24.06.1968

Procedura de cercetare și judecare a provenientei bunurilor începută împotriva unei persoane continua împotriva moștenitorilor. Cercetarea poate fi pornită și direct împotriva moștenitorilor, dar numai în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii. Moștenitorii răspund numai în limita valorii bunurilor dobîndite prin succesiune.

Art. 18

Text inițial · din 24.06.1968

Dacă cu ocazia urmăririi pornite pentru realizarea impozitului prevăzut de art. 2 alin. 1 se constata insolvabilitatea persoanei în cauza, Ministerul Finanțelor, în vederea realizării impozitului, poate cere în justiție să se constate ca actele prin care aceasta a înstrăinat bunuri cu titlu oneros sînt simulate. De asemenea, Ministerul Finanțelor va putea cere desființarea actelor prin care persoana în cauza a înstrăinat bunuri, cu titlu gratuit, în frauda drepturilor statului decurgind din această lege.

Capitolul 7 Îndrumare și control

Art. 19

Text inițial · din 24.06.1968

Dispozițiile prezentei legi se intregesc cu prevederile codului de procedura civilă.

Art. 20

Text inițial · din 24.06.1968

Toate actele de procedura în aceasta materie sînt scutite de orice taxa de timbru.

Capitolul 8 Dispoziții finale

Art. 21

Text inițial · din 24.06.1968

Încheierea de clasare a comisiei de cercetare sau, după caz, hotărîrea instanței de judecată prin care se constată că proveniență bunurilor este justificată, rămasă definitivă, va fi publicată într-un ziar, în extras, la cererea și pe cheltuiala persoanei în cauza.

Art. 22

Text inițial · din 24.06.1968

Fapta aceluia care, în sesizarea prevăzută de art. 3, face afirmații mincinoase cu privire la proveniență nejustificată a bunurilor unei persoane fizice, constituie infracțiune și se sancționează cu pedeapsa prevăzută în codul penal pentru denunțare calomnioasă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate sau la sesizarea comisiei de cercetare ori a instanței de judecată.

Art. 23

Text inițial · din 24.06.1968

Ori de cîte ori, în cuprinsul prezentei legi, se face referire la județe sau la organe care funcționează pe teritoriul județelor, aceste referiri se înțeleg a fi făcute și la municipiul București sau, în mod corespunzător, la organele care funcționează pe teritoriul acestui municipiu. ---------