Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Curtea Constituțională

Decizia CCR nr. 1031/2011

DECIZIE nr. 1.031 din 14 iulie 2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, ale art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 89-96 din Legea învățământului nr. 84/1995

Data deciziei
14.07.2011
Monitorul Oficial
Partea I, nr. 652 din 13.09.2011
Obligatorie de la
13.09.2011
Soluția
Respinsă
Dosare
1.448/59/2009, 3.330D/2010

Dispozitivul

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, ale art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 89-96 din Legea învățământului nr. 84/1995, excepție ridicată de Uniunea "Fundația Augusta" din Timișoara în Dosarul nr. 1.448/59/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Articole vizate

Textul deciziei

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, ale art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 89-96 din Legea învățământului nr. 84/1995

Augustin Zegrean - președinte Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ștefan Minea - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, ale art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 89-96 din Legea învățământului nr. 84/1995, excepție ridicată de Uniunea "Fundația Augusta" din Timișoara în Dosarul nr. 1.448/59/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.330D/2010. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 și ale art. 89-96 din Legea nr. 84/1995 ca devenită inadmisibilă, întrucât aceste texte de lege au fost abrogate prin Legea nr. 1/2011, lege care nu a preluat soluția legislativă criticată. În ceea ce privește dispozițiile art. 319 din Codul de procedură civilă, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.448/59/2009, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, ale art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 89-96 din Legea învățământului nr. 84/1995.

Excepția a fost ridicată de Uniunea "Fundația Augusta" din Timișoara cu prilejul soluționării unei contestații în anulare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 319 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de contestare a hotărârilor judecătorești întemeiate pe greșeli materiale sau omisiuni, aduc atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât prevăd judecarea contestației chiar de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, iar nu de o instanță ierarhic superioară. În ceea ce privește dispozițiile art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 și ale art. 89-96 din Legea nr. 84/1995, arată că acestea stabilesc puteri suverane pentru senatul universității, cu efectul negării dreptului de proprietate al fondatorului universității.

Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 319 din Codul de procedură civilă, dispoziții potrivit cărora: "Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă." De asemenea, obiect al excepției îl constituie și dispozițiile art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, dispoziții potrivit cărora: - Art. 67: "Structurile de conducere în instituția de învățământ superior sunt: senatul universitar, consiliul facultății, consiliul colegiului, consiliul departamentului și biroul catedrei. Prin Carta universitară se pot înființa și alte organisme colective specializate."; - Art. 68: "(1) Instituția de învățământ superior este condusă de senatul universitar, prezidat de rector. Fiecare facultate din structura instituției desemnează reprezentanți în senatul universitar, cadre didactice, cercetători și studenți, potrivit legii și Cartei universitare. Decanii facultăților, directorii de departamente și de colegii, direct subordonate instituției de învățământ superior, fac parte de drept din senatul universitar. La ședințele senatului universitar pot participa, ca invitați ai biroului acestuia, reprezentanți ai sindicatelor din instituția respectivă, precum și orice altă persoană din instituție sau din afara acesteia.

(2) Conducerea operativă a instituției de învățământ superior este asigurată de biroul senatului universitar, alcătuit din rector, în calitate de președinte, prorector/prorectori, secretar științific, director general administrativ și dintr-un reprezentant al studenților sau al organizațiilor studențești legal constituite la nivel de institut, membru al senatului. Membrii biroului senatului universitar, cu excepția directorului general administrativ, sunt aleși pe funcții de senatul universitar. Rectorul poate invita la ședința biroului decani, reprezentanți ai sindicatelor și ai asociațiilor studențești sau orice altă persoană din instituție sau din afara acesteia. Prin Carta universitară, senatul universitar poate include în biroul său decani sau directori de departamente ori de colegii."

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 89-96 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, dispoziții potrivit cărora: - Art. 89: "(1) Autonomia universitară constă în dreptul comunității universitare de a se conduce, de a-și exercită libertățile academice fără niciun fel de ingerințe ideologice, politice sau religioase, de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații în concordanță cu opțiunile și orientările strategice naționale ale dezvoltării învățământului superior, stabilite prin lege.

(2) Autonomia universitară se corelează cu principiul răspunderii personale și publice pentru calitatea întregii activități didactice și de cercetare științifică pe care o desfășoară instituția respectivă de învățământ superior."; - Art. 90: "(1) Comunitatea universitară este constituită din personal didactic, personal didactic auxiliar, personal de cercetare științifică, de proiectare, precum și din cei care studiază în instituția respectivă.

(2) Comunitatea universitară folosește în activitatea sa personal administrativ."; - Art. 91: "(1) Spațiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor, terenurilor, campusurilor universitare, dotărilor de orice fel și cu orice destinație, folosite de instituția de învățământ superior, indiferent de titlul juridic sub care aceasta este îndreptățită să le utilizeze.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) spațiile și dotările aferente care aparțin Ministerului Sănătății și ministerelor cu rețea sanitară proprie, în care se desfășoară învățământul medical superior de stat."; - Art. 92: "(1) Ansamblul de drepturi și obligații, precum și normele care reglementează viața comunității universitare în spațiul universitar propriu sunt cuprinse în Carta universitară a instituției de învățământ superior, adoptată de senatul universitar, în condițiile legii.

(2) Autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării și funcționării instituției, ale activității didactice și de cercetare științifică, ale administrării și ale finanțării.

(3) Autonomia universitară se realizează, în principal, prin:

a) stabilirea structurii interne a instituției de învățământ superior, conform legii;

b) programarea, organizarea, desfășurarea și perfecționarea procesului de învățământ; stabilirea planurilor de învățământ și a programelor analitice în acord cu strategiile și cu standardele naționale ale dezvoltării învățământului superior; organizarea admiterii candidaților la studii și definirea criteriilor de evaluare a performanțelor academice și profesionale ale studenților;

c) proiectarea, organizarea și stabilirea formelor de învățământ postuniversitar, confirmate prin acreditarea programelor de studiu; stabilirea, împreună cu Ministerul Educației Naționale și cu alte autorități publice, agenți economici, organizații profesionale și patronale recunoscute la nivel național, a domeniilor în care se utilizează diplomele și certificatele proprii emise;

d) selectarea și promovarea personalului didactic ori ale celorlalte categorii de personal angajat, precum și stabilirea criteriilor de apreciere a activității didactice și științifice; acordarea titlurilor didactice, științifice și onorifice, în condițiile legii;

e) organizarea cercetării științifice și a documentării; organizarea activităților de editare și de tipărire; organizarea activităților audiovizuale; stabilirea programelor de cooperare cu alte instituții de învățământ superior și de cercetare, din țară și din străinătate;

f) eligibilitatea tuturor organismelor de conducere prin vot secret;

g) stabilirea necesității financiare și materiale; folosirea fondurilor și gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea și controlul serviciilor economico-gospodărești;

h) soluționarea problemelor sociale ale comunităților universitare; acordarea burselor de studiu și de cercetare, inclusiv a celor provenite din fonduri proprii; i) organizarea de manifestări și activități științifice, culturale și sportive;

j) înființarea de fundații, conform legii; stabilirea și folosirea unor însemne și simboluri proprii;

k) asigurarea ordinii și disciplinei în spațiul universitar.

(4) În plan financiar autonomia universitară se realizează ca drept de gestionare, potrivit legii și răspunderii personale, a fondurilor alocate de la bugetul public național sau provenite din alte surse, inclusiv a veniturilor realizate din taxele în valută de la studenți și cursanți străini, potrivit criteriilor stabilite de comun acord cu Ministerul Educației Naționale."; - Art. 93: "(1) Membrii comunității universitare au dreptul de a lua parte la conducerea treburilor universitare; organismele de conducere se aleg prin vot secret, potrivit Cartei universitare, pentru perioade de 4 ani.

(2) Organele alese, cu excepția rectorului, se confirmă de către senatul universitar. Rectorul se alege de către senat și se confirmă prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului. O persoană nu poate ocupa funcția de decan sau de rector mai mult de două mandate succesive complete. Rectorul poate fi revocat din funcție de către senatul universitar prin aceeași procedură folosită la numire.

(3) Ministrul educației naționale îl poate suspenda din funcție, din motive justificate, pe rectorul unei instituții de învățământ superior, de stat sau particular, acreditată. Hotărârea de revocare sau de menținere în funcție a rectorului se ia de către senatul universitar, în cel mult 30 de zile de la data comunicării ordinului de suspendare."; - Art. 94: "(1) În senatele universitare și în consiliile facultăților studenții sunt reprezentați în proporție de o pătrime din numărul membrilor acestor consilii și senate, în condițiile stabilite de Carta universitară.

(2) Protecția membrilor comunității universitare în activitatea profesională și în spațiul universitar este înscrisă în Carta universitară. Abaterile de la deontologia universitară se analizează și se soluționează la nivelul consiliilor facultăților și al senatului.

(3) Membrii comunității universitare sunt obligați să respecte regulamentele interne ale instituției de învățământ superior, stabilite în conformitate cu Carta universitară."; - Art. 95: "Spațiul universitar este inviolabil. Accesul în spațiul universitar este permis numai în condițiile stabilite prin lege sau prin Carta universitară."; - Art. 96: "La nivel național autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației Naționale și prin alegerea reprezentanților instituției în organismele profesionale, conform legii." Autorul excepției consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 40 privind dreptul la asociere și art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate, Legea nr. 128/1997 și Legea nr. 84/1995 au fost abrogate prin dispozițiile art. 361 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.

Potrivit celor statuate însă prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, aflată în curs de publicare, dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate și care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate în virtutea principiului tempus regit actum pot constitui obiect al excepției de neconstituționalitate, chiar dacă acestea au fost abrogate sau și-au încetat aplicarea.

Prin urmare, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată, dispoziții care reglementau calea de atac care formează obiectul litigiului în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate și care au constituit temeiul acțiunii în contencios administrativ formulate de către Uniunea "Fundația Augusta" din Timișoara.

Examinând prevederile de lege criticate, Curtea constată că prevederile art. 319 din Codul de procedură civilă au mai constituit obiect al excepției de neconstituționalitate în raport cu același text din Constituție și aceleași critici ca și cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 990 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2008, respingând excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut că, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, în principiu, nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăți anterioare, ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunțate anterior, ceea ce și explică nereglementarea în art. 24 din Codul de procedură civilă, ca situație de incompatibilitate, a cazului în care judecătorul participă la soluționarea aceleiași pricini în contestația în anulare. Chiar dacă aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Astfel, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. S-a mai reținut că art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu aduce nicio atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cât privește criticile referitoare la soluționarea contestației în anulare de către instanța la care este introdusă cererea, Curtea, analizând dispozițiile Codului de procedură civilă, a observat că, de fiecare dată când legiuitorul a înțeles să dea în competență judecarea unei căi de atac unei alte instanțe decât celei la care se depune sau introduce calea de atac, a prevăzut expres acest lucru. În acest sens, Curtea, făcând referire la prevederile art. 288 alin. 2, art. 302, art. 282 alin. 1 și ale art. 299 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a statuat că instanța, soluționând contestația în anulare, face o interpretare sistematică a dispozițiilor procesuale civile, exercitându-și competența atribuită de legiuitor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește dispozițiile art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 și ale art. 89-96 din Legea nr. 84/1995, Curtea constată că textele de lege criticate stabileau structurile de conducere în instituția de învățământ superior și conținutul autonomiei universitare. Autorul excepției este nemulțumit că aceste texte nu prevedeau implicarea fondatorului universității în conducerea universității, precum și că autonomia universitară avea inclusiv semnificația unei autonomii față de fondatorul însuși. Astfel, în opinia sa, dreptul său de proprietate asupra patrimoniului universității era lipsit de conținut.

Cu privire la această critică, Curtea reține că universitățile se bucurau, potrivit legii, de autonomie universitară, indiferent dacă erau de stat ori particulare. O astfel de reglementare nu făcea decât să dea expresie dispozițiilor constituționale ale art. 32 alin. (6), care, consacrând principiul autonomiei universitare, nu prevede un regim distinct pentru universitățile private. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 731 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, arăta că, "fără a nega fundamentul economic al universităților particulare, proprietatea privată a acestora, înființate prin lege, fără scop patrimonial și cu afectațiune specială, [...] acest fundament nu poate constitui și fundamentul instituirii unei forme de autonomie diferite de cea consacrată de art. 32 alin. (6) din Constituție [...]. Curtea constată că principiul constituțional al autonomiei universitare trebuie să își găsească reflectarea, în egală măsură, asupra organizării și funcționării procesului de învățământ, a statutului cadrelor didactice, a promovării în funcție a acestora, a normei didactice etc." Prin urmare, principiul autonomiei universitare nu putea dobândi o semnificație diferită în funcție de patrimoniul pe care se întemeia universitatea.

Curtea apreciază că această împrejurare nu era de natură a aduce atingere dreptului de proprietate. Astfel, așa cum s-a precizat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat făcând abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum și de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, în condițiile stabilite de legea organică. În lumina acestor prevederi constituționale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

Astfel, existența unor interese protejate deopotrivă de normele constituționale, așa cum este autonomia universitară, poate determina o reglementare specifică a exercițiului dreptului de proprietate.

În ceea ce privește critica raportată la dispozițiile Legii fundamentale privind dreptul la asociere, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză, constituirea structurilor de conducere a universităților nefiind o expresie a acestui drept constituțional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUȚIONALĂ În numele legii DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 319 din Codul de procedură civilă, ale art. 67 și art. 68 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și ale art. 89-96 din Legea învățământului nr. 84/1995, excepție ridicată de Uniunea "Fundația Augusta" din Timișoara în Dosarul nr. 1.448/59/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----