Închide

Art. 147Deciziile Curții Constituționale

În vigoaredin 29.10.2003Verificat față de legislatie.just.ro la 07.07.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Constituției față de legislatie.just.ro a fost la 07.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2)În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.

(3)În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat.

(4)Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
29.10.2003Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4)Legea nr. 429/2003Vezi modificarea
08.12.1991Intrat în vigoareact nemenționat de sursăForma inițială