Închide

Art. 109Răspunderea membrilor Guvernului

În vigoaredin 29.10.2003Verificat față de legislatie.just.ro la 07.07.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Constituției față de legislatie.just.ro a fost la 07.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalți membri pentru activitatea Guvernului și pentru actele acestuia.

(2)Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(3)Cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
29.10.2003Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4)Legea nr. 429/2003Vezi modificarea
08.12.1991Intrat în vigoareact nemenționat de sursăForma inițială