Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Titlul IV Destinația vamală › Capitolul III Declarația în scris. Procedura normală

Art. 91

Formă anterioară18.06.2006–11.06.2020
Opțiuni de afișare

(1)Transportul mărfurilor la locul controlului fizic sau, după caz, unde urmează să fie prelevate probe, precum și toate manipulările necesare acestor operațiuni sunt efectuate de către declarant sau sub responsabilitatea acestuia. Costurile aferente acestor operațiuni cad în sarcina declarantului.

(2)Declarantul are dreptul să asiste la controlul fizic al mărfurilor, precum și, după caz, la prelevarea probelor. Când autoritatea vamală consideră necesar, declarantul sau reprezentantul acestuia este obligat să prezinte mărfurile pentru control, să le manipuleze și dezambaleze, să le reambaleze, precum și să asigure condiții pentru prelevarea probelor.

(3)Prelevarea de probe se efectuează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, fără ca autoritatea vamală să fie pasibilă de plată sau orice compensații pentru cantitățile prelevate. Autoritatea vamală suportă costurile analizei când aceasta se efectuează în laboratoarele proprii.

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Codului vamal față de legislatie.just.ro a fost la 16.02.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
12.06.2020AbrogatOUG nr. 96/2020Vezi modificarea
18.06.2006Intrat în vigoareLegea nr. 86/2006Forma inițială