Închide

Art. 135

Formă anterioară08.12.2008–12.06.2015Verificat față de legislatie.just.ro la 15.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului silvic față de legislatie.just.ro a fost la 15.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva are obligația să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective.

(2)Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare și punerea în posesie.

(3)Serviciile de pază și protecție a vegetației forestiere de pe terenurile retrocedate se asigură, în condițiile legii, de ocoalele silvice din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și după punerea în posesie a proprietarilor de terenuri forestiere, persoane fizice și juridice, până la formarea de către aceștia a structurilor proprii de administrare/prestări de servicii silvice ori până la încheierea contractelor de administrare/ prestări de servicii silvice cu un ocol silvic existent, dar nu mai mult de 180 de zile de la data întocmirii procesului-verbal de punere în posesie.

(4)Contravaloarea serviciilor prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
12.08.2015AbrogatLegea nr. 133/2015
13.06.2015Modificat alin. (3), alin. (4)Legea nr. 133/2015Vezi modificarea
08.12.2008Intrat în vigoareact nemenționat de sursăForma inițială