Art. 1
(1)Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național.
(2)Potrivit alin. (1), fondul forestier național include:
a)pădurile;
b)terenurile în curs de regenerare și plantațiile înființate în scopuri forestiere;
c)terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate și terenuri neîmpădurite, stabilite în condițiile legii a fi împădurite;
d)terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje și culturi de plante-mamă;
e)terenurile care servesc nevoilor de producție silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun, arbori și arbuști ornamentali și fructiferi;
f)terenurile care servesc nevoilor de administrație silvică: terenuri destinate asigurării hranei vânatului și producerii de furaje, terenuri date în folosință temporară personalului silvic;
g)terenurile ocupate de construcții și curțile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri și căi forestiere de transport, spații industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier;
h)iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice;
i)perdelele forestiere de protecție;
j)jnepenișurile;
k)pășunile împădurite cu consistența mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafața ocupată efectiv de vegetația forestieră.
(3)Toate terenurile incluse în fondul forestier național sunt terenuri cu destinație forestieră.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 12.08.2015 | Modificat alin. (2) lit. h), alin. (2) lit. i), alin. (2) lit. j), alin. (2) lit. k) | Legea nr. 133/2015 | Vezi modificarea |
| 13.06.2015 | Modificat alin. (1), alin. (2) lit. g), alin. (2) lit. i), alin. (2) lit. j), alin. (2) lit. k) | Legea nr. 133/2015 | Vezi modificarea |
| 08.12.2008 | Intrat în vigoare | act nemenționat de sursă | Forma inițială |