Închide

Art. 68Procedura de soluționare a abținerii sau recuzării

În vigoaredin 23.05.2016Verificat față de legislatie.just.ro la 26.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului de procedură penală față de legislatie.just.ro a fost la 26.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Abținerea sau recuzarea judecătorului de drepturi și libertăți și a judecătorului de cameră preliminară se soluționează de un judecător de la aceeași instanță.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(2)Abținerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluționează de un alt complet de judecată.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(3)Abținerea sau recuzarea magistratului-asistent se soluționează de completul de judecată.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(4)Abținerea sau recuzarea grefierului se soluționează de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de completul de judecată.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(5)Soluționarea abținerii sau recuzării se face, în cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă apreciază necesar pentru soluționarea cererii, judecătorul sau completul de judecată, după caz, poate efectua orice verificări și poate asculta procurorul, subiecții procesuali principali, părțile și persoana care se abține sau a cărei recuzare se solicită.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(6)În caz de admitere a abținerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(7)Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(8)Când pentru soluționarea abținerii sau a recuzării nu poate fi desemnat un judecător din cadrul aceleiași instanțe sau, în cazul instanțelor organizate pe secții, din cadrul aceleiași secții și nici din cadrul unei secții cu aceeași specializare, cererea se soluționează de un judecător de la instanța ierarhic superioară.

(9)La instanțele care nu sunt organizate pe secții, în cazul în care se admite abținerea sau recuzarea și nu se poate desemna un judecător de la instanța competentă pentru soluționarea cauzei, judecătorul de la instanța ierarhic superioară desemnează o altă instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate.

(9^1)În cazul în care se admite abținerea sau recuzarea, dacă instanța competentă pentru soluționarea cauzei este organizată pe secții și nu se poate desemna un judecător de la secția corespunzătoare a acestei instanțe, soluționarea cauzei se realizează de o altă secție a aceleiași instanțe, care are aceeași specializare. Dacă nu există o secție cu aceeași specializare, judecătorul de la instanța ierarhic superioară desemnează o altă instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate.

(10)Dispozițiile alin. (8)-(9^1) se aplică în mod corespunzător și în cazul soluționării abținerii sau recuzării judecătorului care face parte din completul de judecată.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
23.05.2016Text reconfirmat alin. (8), alin. (9), alin. (10)OUG nr. 18/2016Vezi modificarea
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 135/2010Forma inițială