Închide

Art. 504Dispoziții generale

În vigoaredin 12.12.2020Verificat față de legislatie.just.ro la 26.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului de procedură penală față de legislatie.just.ro a fost la 26.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Urmărirea și judecarea infracțiunilor săvârșite de minori, precum și punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceștia se fac potrivit procedurii obișnuite, cu completările și derogările prevăzute în prezentul capitol și în secțiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părții generale.

(2)În cursul urmăririi penale, procedura în cauzele cu infractori minori se aplică și persoanelor care au împlinit 18 ani, până la împlinirea vârstei de 21 de ani, dacă la data dobândirii calității de suspect erau minore, atunci când organul judiciar consideră necesar, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, inclusiv gradul de maturitate și gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate.

(3)Ori de câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta suspectului sau a inculpatului și există motive pentru a se considera că acesta este minor, persoana respectivă va fi prezumată a fi minor.

(4)Rezultatele examinării medicale a minorului suspect sau inculpat asupra căruia s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, efectuate în locul de deținere, potrivit legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului, sunt avute în vedere pentru a aprecia capacitatea acestuia de a fi supus actelor sau măsurilor dispuse în cursul procesului penal.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
12.12.2020Text reconfirmatLegea nr. 284/2020Vezi modificarea
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 135/2010Forma inițială