Închide

Art. 250Contestarea măsurilor asigurătorii

În vigoaredin 18.05.2025Verificat față de legislatie.just.ro la 26.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului de procedură penală față de legislatie.just.ro a fost la 26.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Împotriva ordonanței prin care procurorul a dispus asupra luării măsurii asigurătorii sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, suspectul, inculpatul, partea civilă sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

(2)Contestația nu este suspensivă de executare.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(3)Procurorul înaintează judecătorului de drepturi și libertăți dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(4)Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(5)Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluționarea contestației.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(5^1)Dacă, până la soluționarea contestației formulate conform alin. (1), a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, contestația se înaintează, spre competentă soluționare, judecătorului de cameră preliminară. Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

OUG nr. 18/2016· din 23.05.2016

(6)Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(7)Contestația nu suspendă executarea și se soluționează, în ședință publică, prin încheiere motivată, cu citarea părților, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(8)După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

(9)Întocmirea minutei este obligatorie.

Legea nr. 135/2010· din 01.02.2014

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
18.05.2025Text reconfirmat alin. (1)Legea nr. 70/2025Vezi modificarea
23.05.2016Text reconfirmatOUG nr. 18/2016Vezi modificarea
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 135/2010Forma inițială