Închide

Art. 213Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror

În vigoaredin 09.07.2023Verificat față de legislatie.just.ro la 26.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului de procedură penală față de legislatie.just.ro a fost la 26.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.

Legea nr. 255/2013· din 01.02.2014

(2)Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului. Plângerea se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare.

(3)Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și libertăți să dispună asupra măsurii luate de procuror.

Legea nr. 255/2013· din 01.02.2014

(4)Judecătorul de drepturi și libertăți îl ascultă pe inculpat atunci când acesta este prezent.

Legea nr. 255/2013· din 01.02.2014

(5)Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.

Legea nr. 255/2013· din 01.02.2014

(6)Judecătorul de drepturi și libertăți poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a acesteia, sau poate modifica obligațiile din conținutul controlului judiciar.

OUG nr. 18/2016· din 23.05.2016

(6^1)Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți soluționează plângerea este definitivă.

OUG nr. 18/2016· din 23.05.2016

(7)Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii.

Legea nr. 255/2013· din 01.02.2014

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
09.07.2023Text reconfirmat alin. (2)Legea nr. 201/2023Vezi modificarea
23.05.2016Text reconfirmat alin. (6)OUG nr. 18/2016Vezi modificarea
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 255/2013Forma inițială