Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Partea SPECIALA › Titlul III EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE › Capitolul III ALTE DISPOZITII PRIVIND EXECUTAREA › Secțiunea II Aminarea executarii pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viața

Art. 453Cazurile de aminare

Abrogat la 01.02.201415.02.2013–31.01.2014Verificat față de legislatie.just.ro la 20.07.2026
Atenție: Articolul a fost abrogat la 01.02.2014. Se afișează ultimul text care a fost în vigoare.
Opțiuni de afișare

(1)Executarea pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viața poate fi aminata în urmatoarele cazuri:

a)când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă, care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare. Cererea de amânare a executării pedepsei nu poate fi admisă dacă se constată că tratamentul condamnatului se poate efectua sub pază permanentă, în condițiile prevăzute de art. 139^1, care se aplică în mod corespunzător;

Legea nr. 195/2009· din 04.06.2009

b)când o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amina până la încetarea cauzei care a determinat aminarea;

c)când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreaza. În acest caz, executarea poate fi aminata cel mult 3 luni și numai o singură dată.

(2)Cererea de aminare a executarii pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viața poate fi facuta de procuror, de condamnat, de persoanele aratate în art. 362 alineatul ultim, iar în cazul de la lit. c) din prezentul articol, și de către conducerea unității la care lucreaza condamnatul.

(2^1)Cererea poate fi retrasa de cel care a formulat-o.

(2^2)În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) și b), hotărârile prin care se dispune amanarea executarii pedepsei sunt executorii de la data pronuntarii.

(3)Dispozitiile prezentului articol se aplică și în cazul celui condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă. În situația prevăzută la lit. b), executarea pedepsei poate fi aminata pe perioada stabilita de normele legale cu privire la concediul ce se acordă salariatelor înainte și după nastere.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.02.2014AbrogatLegea nr. 255/2013
15.02.2013Modificat alin. (1), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (2^1), alin. (2^2), alin. (3)OUG nr. 60/2006Vezi modificarea
25.03.2012Modificat alin. (1), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (2)act nemenționat de sursăVezi modificarea
29.12.2011Modificat alin. (1) lit. c), alin. (2^1)act nemenționat de sursăVezi modificarea
02.12.2011Modificat alin. (1), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (2^2), alin. (3)OUG nr. 60/2006Vezi modificarea
04.06.2009Modificat alin. (1) lit. a)Legea nr. 195/2009Vezi modificarea
05.04.2007Modificat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (2^1), alin. (2^2), alin. (3)OUG nr. 60/2006Vezi modificarea
07.09.2006Modificat alin. (1), alin. (1) lit. a), alin. (1) lit. b), alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (2^1), alin. (2^2), alin. (3), rândul 1, lit. a), lit. b), lit. c), rândul 2, rândul 3OUG nr. 60/2006Vezi modificarea
06.10.2004Modificat rândul 1, lit. a), lit. b), lit. c), rândul 2, rândul 3act nemenționat de sursăVezi modificarea
27.06.2003Modificat rândul 2act nemenționat de sursăVezi modificarea
01.10.2001Modificat rândul 2act nemenționat de sursăVezi modificarea
30.04.1997Modificat rândul 1, lit. a), lit. b), lit. c), rândul 2, rândul 3Legea nr. 141/1996Vezi modificarea
01.01.1969Intrat în vigoareLegea nr. 29/1968Forma inițială