Codul de procedură penală din 1968

Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoană care a savirsit o infractiune să fie pedepsita potrivit vinovatiei sale și nici o persoană nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Procesul penal trebuie să contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor și libertatilor acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetatenilor în spiritul respectarii legilor.

Procesul penal se desfășoară atit în cursul urmaririi penale cit și în cursul judecatii, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

Actele necesare desfășurării procesului penal se indeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele și imprejurarile cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Organele de urmărire penala și instantele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal.

(1)În tot cursul procesului penal este garantata libertatea persoanei.

(2)Nici o persoană nu poate fi retinuta, arestata sau privată de libertate în alt mod și nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrangere a libertatii decat în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

(3)Dacă cel împotriva caruia s-a luat măsura arestarii preventive sau s-a dispus internarea medicală ori o măsura de restrangere a libertatii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, în tot cursul procesului penal, să se adreseze instanței competente, potrivit legii.

(4)Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de libertate sau careia i s-a restrans libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condițiile prevăzute de lege.

(5)În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.

Orice persoană care se afla în curs de urmărire penala sau de judecată trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita prin lege.

Orice persoană este considerata nevinovata până la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotărâre penala definitivă.

(1)Dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal.

(2)În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și sa administreze probele necesare în aparare.

(3)Organele judiciare au obligația sa-l incunostinteze, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, incadrarea juridica a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregatirii și exercitarii apararii.

(4)Orice parte are dreptul să fie asistată de aparator în tot cursul procesului penal.

(5)Organele judiciare au obligația sa incunostiinteze pe invinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnindu-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condițiile și în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistentei juridice a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are aparator ales.

În procesul penal procedura judiciara se desfășoară în limba română.

În fața organelor judiciare se asigura părților și altor persoane chemate în proces folosirea limbii materne, actele procedurale intocmindu-se în limba română.

Părților care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoștința de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum și dreptul de a pune concluzii în instanța, prin interpret.

Actiunea penala are ca obiect tragerea la raspundere penala a persoanelor care au savirsit infractiuni.

Actiunea penala se pune în miscare prin actul de inculpare prevăzut de lege.

Actiunea penala se poate exercita în tot cursul procesului penal.

(1)Actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar când a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata dacă:

a)fapta nu exista;

b)fapta nu este prevăzută de legea penala;

b(1) fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni;

c)fapta nu a fost savirsita de invinuit sau de inculpat;

d)faptei îi lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii;

e)exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;

f)lipseste plingerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în miscare a actiunii penale;

g)a intervenit amnistia sau prescriptia ori decesul făptuitorului;

h)a fost retrasa plingerea prealabila ori părțile s-au impacat, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plingerii sau impacare părților inlatura raspunderea penala;

i)s-a dispus inlocuirea raspunderii penale;

i^¹)exista o cauza de nepedepsire prevăzută de lege;

j)exista autoritatea de lucru judecat. Impiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridica.

(2)În cazul prevăzut la lit. f), actiunea poate fi pusa în miscarea ulterior în condiții legale.

Când se constata existenta vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:

1.În cursul urmaririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penala sau din oficiu, dispune:

a)clasarea, când nu exista invinuit în cauza;

b)scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), când exista invinuit sau inculpat în cauza;

c)încetarea urmaririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h) și j), când exista invinuit sau inculpat în cauza.

2.În cursul judecatii instanța pronunță:

a)achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);

b)încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).

În cazurile aratate în art. 10 lit. b), d) și e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanța de judecată care pronunță achitarea, dacă apreciaza ca fapta ar putea atrage măsuri ori sancțiuni altele decit cele prevăzute de legea penala, sesizeaza organul competent.

(1)În caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii prealabile, precum și în cazul existentei unei cauze de nepedepsire, invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

(2)Dacă se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e), procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanța de judecată pronunță achitarea.

(3)Dacă nu se constata vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmaririi penale, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. i) și i^¹), iar instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal.

(1)Actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente.

(2)Actiunea civila poate fi alaturata actiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila.

(3)Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile:

a)în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare savirsirii infractiunii, prin desfiintarea totala ori parțială a unui inscris și prin orice alt mijloc de reparare;

b)prin plata unei despăgubiri banesti, în măsura în care repararea în natura nu este cu putinta.

(4)De asemenea, se acordă despăgubiri banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila.

(5)Actiunea civila poate avea ca obiect și tragerea la raspundere civila pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.

Persoana vatamata se poate constitui parte civila în contra invinuitului sau inculpatului și persoanei responsabile civilmente.

Constituirea ca parte civila se poate face în cursul urmaririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vatamata în aceeasi cauza.

Actiunea civila este scutita de taxa de timbru.

Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmaririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare.

Persoana responsabila civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanța, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul interventiei.

Partea responsabila civilmente are, în ce priveste actiunea civila, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.

Actiunea civila se porneste și se exercită și din oficiu, când cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

În acest scop, organul de urmărire penala sau instanța de judecată va cere persoanei vatamate ca, prin reprezentantul sau legal, ori, după caz, persoanei care îi incuviinteaza actele, să prezinte situația cu privire la intinderea pagubei materiale și a daunelor morale, precum și date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

Instanța este obligata să se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vatamata nu este constituita parte civila.

(1)Procurorul poate sustine în fața instanței actiunea civila pornita de persoana vatamata.

(2)Când cel vatamat este o persoană lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, procurorul, când participa la judecata, este obligat sa sustina interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituita parte civila.

(1)Persoana vatamata care nu s-a constituit parte civila în procesul penal poate introduce la instanța civila actiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infractiune.

(2)Judecata în fața instanței civile se suspenda până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

(3)De asemenea, poate să porneasca actiune în fața instanței civile persoana vatamata care s-a constituit parte civila sau pentru care s-a pornit din oficiu actiunea civila în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, actiunea introdusa la instanța civila se suspenda.

(4)Persoana vatamata care a pornit actiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penala sau instanței de judecată, dacă punerea în miscare a actiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Parasirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronuntat o hotărâre chiar nedefinitiva.

(1)Persoana vatamata constituita parte civila în procesul penal poate să porneasca actiune în fața instanței civile, dacă instanța penala, prin hotărârea rămasă definitivă, a lasat nesolutionata actiunea civila.

(2)În cazurile în care actiunea civila a fost exercitata din oficiu, dacă se constata din probe noi ca paguba și daunele morale nu au fost integral reparate, diferența poate fi ceruta pe calea unei acțiuni la instanța civila.

(3)De asemenea, persoana vatamata se poate adresa cu actiune la instanța civila pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au nascut ori s-au descoperit după pronuntarea hotărârii penale de prima instanța.

Actiunea civila ramine în competența instanței penale în caz de deces al uneia din părți, introducindu-se în cauza mostenitorii acesteia.

Dacă una din părți este o persoană juridica, în caz de reorganizare a acesteia, se introduce în cauza unitatea succesoare în drepturi, iar în caz de desființare sau de dizolvare se introduc în cauza lichidatorii.

Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost solutionata actiunea civila nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penala și a instanței penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

Persoana împotriva careia s-a pus în miscare actiunea penala este parte în procesul penal și se numeste inculpat.

Persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau materiala, dacă participa în procesul penal, se numeste parte vatamata.

Persoana vatamata care exercită actiunea civila în cadrul procesului penal se numeste parte civila.

Persoana chemata în procesul penal sa răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului, se numeste parte responsabila civilmente.

(1)Judecatoria judeca în prima instanța toate infractiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instante.

(2)Judecatoria solutioneaza și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Tribunalul militar:

1.judeca în prima instanța:

a)infractiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum și alte infractiuni savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor instante;

b)infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 348-354, savarsite de civili;

2.judeca și solutioneaza și alte cauze anume prevăzute de lege.

Tribunalul:

1.judeca în prima instanța:

a)infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, 179, art. 189 alin. 3, art. 190, art. 197 alin. 3, art. 209 alin. 3 și 4, art. 211 alin. 2, 2^¹ și 3, art. 212, art. 215 alin. 5, art. 215^¹ alin. 2, art. 252, 254, 255, 257, 266-270, 273-276 când s-a produs o catastrofa de cale ferata, art. 279^¹, 298, 312 și 317, precum și infractiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, munitii sau materii explozive ori radioactive;

b)infractiunile savirsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea unei persoane;

c)infractiunile privind siguranța naționala a României prevăzute în legi speciale;

d)infractiunea de spalare a banilor, precum și infractiunile privind traficul și consumul ilicit de droguri;

e)infractiunea de bancruta frauduloasa, dacă fapta priveste sistemul bancar;

f)alte infractiuni date prin lege în competența sa;

2.ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de judecatorii în prima instanța, cu excepția celor privind infractiunile menționate în art. 279 alin. 2 lit. a);

3.ca instanța de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de judecatorii, în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.solutioneaza conflictele de competența ivite între judecatoriile din circumscripția sa, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Tribunalul militar teritorial:

1.judeca în prima instanța:

a)infractiunile menționate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e), savarsite în legătură cu indatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;

b)alte infractiuni date prin lege în competența sa;

2.ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor pronuntate în prima instanța de tribunalele militare, cu excepția infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a) și a infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani;

3.ca instanța de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor pronuntate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. 2 lit. a) și al infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.solutioneaza conflictele de competența ivite între tribunalele militare din circumscripția sa, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Curtea de Apel:

1.judeca în prima instanța:

a)infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și 356-361;

b)infractiunile savirsite de judecatorii de la judecatorii și tribunale, de procurorii de la parchetele de pe linga aceste instante, precum și de notarii publici;

c)infractiunile savarsite de judecatorii, procurorii și controlorii financiari ai camerelor de conturi judetene, precum și de controlorii financiari de la Curtea de Conturi;

d)alte infractiuni date prin lege în competența sa;

e)abrogata;

f)abrogata.

2.ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor penale pronuntate în prima instanța de tribunale;

3.ca instanța de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate de tribunale în apel, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.solutioneaza conflictele de competența ivite între tribunale sau între judecatorii și tribunale din circumscripția sa ori între judecatorii din circumscripția unor tribunale diferite aflate în circumscripția Curtii, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

5.solutioneaza cererile prin care s-a solicitat extradarea sau transferul persoanelor condamnate în strainatate.

Curtea Militara de Apel:

1.judeca în prima instanța:

a)infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 și art. 356-361, savarsite de militari;

b)infractiunile savirsite de judecatorii tribunalelor militare și ai tribunalelor militare teritoriale, precum și de procurorii militari de la parchetele militare de pe linga aceste instante;

c)alte infractiuni date prin lege în competența sa;

2.ca instanța de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor pronuntate în prima instanța de tribunalele militare teritoriale;

3.ca instanța de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor pronuntate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.solutioneaza conflictele de competența ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare și tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competența a unor tribunale militare teritoriale diferite, precum și alte cazuri anume prevăzute de lege.

Curtea Suprema de Justiție:

1.judeca în prima instanța:

a)infractiunile savirsite de senatori și deputati;

b)infractiunile savirsite de membrii Guvernului;

c)infractiunile savarsite de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii, judecatorii și procurorii Curtii de Conturi, de președintele Consiliului Legislativ și de Avocatul Poporului;

d)infractiunile savarsite de maresali, amirali, generali și chestori;

e)infractiunile savirsite de sefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și de ceilalti membri ai Inaltului Cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;

f)infractiunile savarsite de judecatorii și magistratii asistenti de la Curtea Suprema de Justiție, de judecatorii de la curtile de apel și Curtea Militara de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instante și de procurorii Parchetului Național Anticoruptie;

g)alte cauze date prin lege în competența sa;

2.ca instanța de recurs, judeca:

a)recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanța, de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

b)recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, ca instante de apel, de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

c)recursurile împotriva hotărârilor penale pronuntate, în prima instanța, de sectia penala a Curtii Supreme de Justiție, precum și alte cazuri prevăzute de lege.

3.judeca recursurile în interesul legii;

4.judeca recursurile în anulare;

5.solutioneaza:

a)conflictele de competența în cazurile în care Curtea Suprema de Justiție este instanța superioara comuna;

b)cazurile în care cursul justiției este intrerupt;

c)cererile de stramutare;

d)alte cazuri anume prevăzute de lege.

(1)Competența după teritoriu este determinata de:

a)locul unde a fost savirsita infractiunea;

b)locul unde a fost prins faptuitorul;

c)locul unde locuieste faptuitorul;

d)locul unde locuieste persoana vatamata.

(2)Judecarea cauzei revine aceleia dintre instantele competente potrivit alin. 1, în a carei circumscriptie s-a efectuat urmarirea penala.

(3)Când urmarirea penala se efectueaza de către Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sau de către parchetele de pe lângă curtile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judetean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileste careia dintre instantele prevăzute în alin. 1 îi revine competența de a judeca, ținând seama ca, în raport cu imprejurarile cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

(4)Prin "locul savirsirii infractiunii" se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

(1)Infractiunile savarsite în afara teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instantele civile sau militare în a caror circumscriptie își are domiciliul sau locuieste faptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul și nici nu locuieste în România, iar fapta este de competența judecatoriei, se judeca de Judecatoria Sectorului 2, iar în celelalte cazuri, de instanța competența după materie și calitatea persoanei, din municipiul București, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

(2)Infractiunea savirsita pe o nava este de competența instanței în a carei circumscriptie se afla primul port român în care ancoreaza nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(3)Infractiunea savirsita pe o aeronava este de competența instanței în a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.

(4)Dacă nava nu ancoreaza într-un port român sau dacă aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competența este cea prevăzută în alin. 1, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanța, dacă are loc în acelasi timp pentru toate faptele și pentru toți faptuitorii, se efectueaza de aceeasi instanța.

Este indivizibilitate:

a)când la savirsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;

b)când doua sau mai multe infractiuni au fost savirsite prin acelasi act;

c)în cazul infractiunii continuate sau în orice alte cazuri când doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infractiune.

Este conexitate:

a)când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelasi timp și în acelasi loc;

b)când doua sau mai multe infractiuni sunt savirsite în timp ori în loc diferit, după o prealabila înțelegere între infractori;

c)când o infractiune este savirsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savirsita pentru a inlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a făptuitorului altei infractiuni;

d)când între doua sau mai multe infractiuni exista legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiției.

(1)În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferitii faptuitori ori diferitele fapte aparține, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți faptuitorii revine instanței mai intii sesizate, iar dacă competența după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparține unor instante de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

(2)Dacă dintre instante una este civila, iar alta militara, competența revine instanței militare.

(3)Dacă instanța civila este superioara în grad, competența revine instanței militare echivalente în grad cu instanța civila. Dacă instanța civila superioara este Curtea Suprema de Justiție, competența revine acesteia.

(4)Competența de a judeca cauzele reunite ramine dobândită instanței, chiar dacă pentru fapta sau pentru faptuitorul care a determinat competența acestei instante s-a dispus încetarea procesului penal ori s-a pronuntat achitarea.

(5)Tainuirea, favorizarea infractorului și nedenuntarea unor infractiuni sunt de competența instanței care judeca infractiunea la care acestea se referă.

Reunirea cauzelor se hotaraste de instanța careia îi revine competența de judecată, potrivit dispozițiilor art. 35.

În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotaraste de instanța civila, care trimite dosarul instanței militare careia îi revine competența.

În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a) și b), precum și în cele de conexitate, cauzele sunt reunite dacă ele se afla în fața primei instante de judecată, chiar după desfiintarea hotărârii cu trimitere de către instanța de apel sau după casarea cu trimitere de către instanța de recurs.

Cauzele se reunesc și la instantele de apel, precum și la cele de recurs, de acelasi grad, dacă se afla în acelasi stadiu de judecată.

În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c), cauzele trebuie să fie reunite intotdeauna.

În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a), precum și în toate cazurile de conexitate, instanța poate dispune, în interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infractiuni să se faca separat.

Excepția de necompetenta materiala și cea de necompetenta după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronuntarea hotărârii definitive.

Excepția de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai până la citirea actului de sesizare în fața primei instante de judecată.

Excepțiile de necompetenta pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părți, sau puse în discutia părților din oficiu.

(1)Când competența instanței este determinata de calitatea inculpatului, instanța rămâne competența sa judece chiar dacă inculpatul, după savarsirea infractiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a)fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;

b)s-a dat o hotărâre în prima instanța.

Dobandirea calității după savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei, cu excepția infracțiunilor savarsite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1.

Instanța sesizata cu judecarea unei infractiuni ramine competența a o judeca chiar dacă constata, după efectuarea cercetării judecătorești, ca infractiunea este de competența instanței inferioare.

Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instanței de judecată, afară de cazul când prin acea lege s-ar dispune altfel.

Instanța de judecată care își declina competența trimite dosarul instanței de judecată aratata ca fiind competența prin hotărârea de declinare.

Dacă declinarea a fost determinata de competența materiala sau după calitatea persoanei, instanța careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite și poate menține masurile dispuse de instanța desesizata.

În cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă apelului și nici recursului.

Când doua sau mai multe instante se recunosc competente a judeca aceeasi cauza ori își declina competența, conflictul pozitiv sau negativ de competența se solutioneaza de instanța ierarhic superioara comuna.

Când conflictul de competența se iveste între o instanța civila și una militara, solutionarea conflictului este de competența Curtii Supreme de Justiție.

Instanța ierarhic superioara comuna este sesizata în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urma competența, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urma competența.

În toate cazurile, sesizarea se poate face și de procuror sau de părți.

Până la solutionarea conflictului pozitiv de competența judecata se suspenda.

Instanța care și-a declinat competența ori s-a declarat competența cea din urma ia masurile și efectueaza actele ce reclama urgenta.

Instanța ierarhic superioara comuna hotaraste asupra conflictului de competența cu citarea părților.

Când instanța sesizata cu solutionarea conflictului de competența constata ca acea cauza este de competența altei instante decit cele între care a intervenit conflictul și față de care nu este instanța superioara comuna trimite dosarul instanței superioare comune.

Instanța careia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta, afară de cazul în care, în urma noii situații de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătorești, se constată că fapta constituie o infractiune data prin lege în competența altei instante.

Instanța careia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzător dispozitiile art. 42 alin. 2.

Instanța penala este competența sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instante.

Chestiunea prealabila se judeca de către instanța penala, potrivit regulilor și mijloacelor de proba privitoare la materia careia îi aparține acea chestiune.

Hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabila în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

(1)Dispozitiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 și 44 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmaririi penale.

(1^¹)Prevederile art. 35 alin. 4 nu se aplică în cazul în care scoaterea de sub urmărire penala sau încetarea urmaririi penale a fost dispusa de un procuror militar.

(1^²)Declinarea de competența se dispune prin ordonanța.

(2)Când nici unul din locurile aratate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competența revine organului de urmărire penala care a fost mai intii sesizat.

(3)În caz de sesizari simultane, precaderea se stabileste în ordinea enumerarii de la art. 30 alin. 1.

(4)Dacă în raport cu vreunul din criteriile aratate în art. 30 alin. 1 sunt competente mai multe organe de urmărire penala, competența revine organului care a fost mai intii sesizat.

(5)Urmarirea penala a infracțiunilor savirsite în condițiile prevăzute în art. 31 se efectueaza de către organul de urmărire penala din circumscripția instanței competente sa judece cauza.

(6)Conflictul de competența între doi sau mai mulți procurori se rezolva de către procurorul superior comun acestora. Când conflictul se iveste între doua sau mai multe organe de cercetare penala, competența se stabileste de către procurorul care exercită supravegherea activității de cercetare penala a acestor organe.