Închide

Art. 82Obligația de înregistrare fiscală

În vigoaredin 24.12.2020Verificat față de legislatie.just.ro la 06.03.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului de procedură fiscală față de legislatie.just.ro a fost la 06.03.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală este:

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

a)pentru persoanele juridice, precum și pentru asocieri și alte entități fără personalitate juridică, cu excepția celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

b)pentru persoanele fizice și juridice, precum și pentru alte entități care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerțului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

c)pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, cu excepția celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

d)pentru persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. c), codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

e)pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal. În cazul obținerii ulterioare a codului numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit anterior se înlocuiește de către organul fiscal, cu preluarea informațiilor fiscale înregistrate în perioada deținerii numărului de identificare fiscală pe codul numeric personal. Actele administrative fiscale, actele de executare sau alte acte emise de organele fiscale și comunicate anterior înlocuirii numărului de identificare fiscală rămân valabile.

(2)În scopul administrării impozitului pe venit și contribuțiilor sociale, în cazul persoanelor fizice care sunt contribuabili potrivit Codului fiscal, codul de identificare fiscală este codul numeric personal.

OG nr. 30/2017· din 03.09.2017

(3)Prin excepție de la dispozițiile art. 18 alin. (1), pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. e), precum și pentru persoanele juridice nerezidente, care realizează numai venituri supuse regulilor de impunere la sursă, iar impozitul reținut este final, atribuirea codului de identificare fiscală se poate face de organul fiscal, la solicitarea plătitorului de venit.

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

(4)Au obligația depunerii declarației de înregistrare fiscală și persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) care au calitatea de angajator.

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

(5)Persoanele fizice care dețin cod numeric personal și sunt supuse impozitului pe venit se înregistrează fiscal la data depunerii primei declarații fiscale.

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

(6)Declarația de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

a)data înființării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor și al altor entități fără personalitate juridică;

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

b)data stabilirii în România, în cazul persoanelor juridice străine care au locul exercitării conducerii efective în România;

OG nr. 30/2017· din 03.09.2017

c)data începerii activității pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, cu excepția celor care se înregistrează, potrivit legii speciale, la registrul comerțului;

OG nr. 30/2017· din 03.09.2017

d)data obținerii primului venit sau dobândirii calității de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice, altele decât cele de la lit. c);

OG nr. 30/2017· din 03.09.2017

e)data obținerii primului venit, în cazul persoanelor fizice și juridice nerezidente care nu au un sediu permanent sau o reprezentanță în România.

OG nr. 30/2017· din 03.09.2017

(7)În scopul administrării creanțelor fiscale, organul fiscal central poate să înregistreze, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, un subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii. Procedura de înregistrare din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

(8)În cazul contribuabililor nerezidenți care desfășoară activități pe teritoriul României prin unul sau mai multe sedii permanente, odată cu depunerea declarației de înregistrare fiscală, aceștia au obligația să indice sediul permanent desemnat potrivit dispozițiilor din Codul fiscal. În cazul înregistrării fiscale declarația de înregistrare fiscală se depune la organul fiscal în raza căruia se află sediul permanent ce urmează a fi desemnat.

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

(9)În cazurile prevăzute la alin. (3) și (7), atribuirea codului de identificare fiscală se face pe baza cererii depuse de solicitant, cu excepția cazului în care înregistrarea fiscală se efectuează din oficiu.

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

(10)Declarația de înregistrare fiscală depusă potrivit prezentului articol trebuie însoțită de copii ale documentelor doveditoare ale informațiilor înscrise în aceasta.

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

(11)Data înregistrării fiscale este:

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

a)data depunerii declarației fiscale, în cazul contribuabililor prevăzuți la alin. (5);

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

b)data atribuirii codului de identificare fiscală, în celelalte cazuri.

Legea nr. 207/2015· din 01.01.2016

(12)Codul de identificare fiscală poate fi utilizat de contribuabili și pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente perioadelor anterioare datei de înregistrare fiscală.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
24.12.2020Modificat alin. (1) lit. e), alin. (12)Legea nr. 295/2020Vezi modificarea
03.09.2017Modificat alin. (2), alin. (6) lit. b), alin. (6) lit. c), alin. (6) lit. d), alin. (6) lit. e)OG nr. 30/2017Vezi modificarea
01.01.2016Intrat în vigoareLegea nr. 207/2015Forma inițială