Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Cartea a V-a Despre executarea silită › Titlul II Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului › Capitolul I Urmărirea mobiliară › Secțiunea a 2-a Procedura urmăririi mobiliare

Art. 757Vânzarea titlurilor de valoare și a unor bunuri cu regim de circulație special

În vigoaredin 10.04.2015
Opțiuni de afișare

(1)Titlurile de credit și orice alte valori sau mărfuri negociabile la bursele de valori, bursele de mărfuri ori pe alte piețe se vor putea vinde prin intermediul bursei celei mai apropiate, respectiv prin sistemul alternativ de tranzacționare, cu formele și condițiile prevăzute de legea specială.

(2)Obiectele din metale prețioase și pietrele prețioase, mijloacele de plată străine și alte titluri de valoare decât cele arătate la alin. (1) vor fi valorificate, în condițiile legii, prin entități autorizate, după caz, iar obiectele de artă, colecțiile de valoare și obiectele de muzeu, prin organele și în condițiile prevăzute de lege. Sumele obținute din vânzare se vor consemna la entitatea indicată de executorul judecătoresc.

(3)Vânzarea acțiunilor la societățile închise și a părților sociale se face în mod amiabil, potrivit art. 754, iar în lipsă, de către executor, prin licitație publică, dacă legea nu prevede un sistem special privind circulația acestora.

(4)Dacă vânzarea bunurilor prevăzute la alin. (3) se face de către executor sau de către un agent specializat, acesta va întocmi un caiet de sarcini care, în afara altor mențiuni prevăzute de lege, va cuprinde, sub sancțiunea nulității vânzării, actul constitutiv al societății, numărul și felul acțiunilor sau părților sociale supuse vânzării, garanțiile constituite asupra lor, clauzele speciale privind vânzarea sau cesiunea acestora și drepturile de preferință acordate asociaților, situația financiară anuală pe ultimele două exerciții financiare, precum și orice documente necesare pentru aprecierea consistenței și valorii drepturilor societare aferente acțiunilor sau părților sociale scoase la vânzare.

(5)Caietul de sarcini va fi comunicat debitorului, creditorului, societății emitente și celorlalți asociați, pentru a formula eventuale obiecțiuni, în termen de 5 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii. Executorul judecătoresc va soluționa obiecțiunile, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților. Dacă nu se formulează obiecțiuni sau acestea sunt respinse, iar încheierea nu este atacată de către cei interesați, urmărirea va continua, potrivit legii.

(6)Regulile speciale privind vânzarea titlurilor de valoare prevăzute în prezentul articol rămân aplicabile.

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Codului de procedură civilă față de legislatie.just.ro a fost la 20.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
10.04.2015Text reconfirmat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6)Legea nr. 138/2014Vezi modificarea
15.02.2013Intrat în vigoareLegea nr. 76/2012Forma inițială