Închide

Art. 331Numirea expertului

În vigoaredin 15.05.2025Verificat față de legislatie.just.ro la 20.07.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului de procedură civilă față de legislatie.just.ro a fost la 20.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Dacă părțile nu se învoiesc asupra numirii experților, ei se vor numi de către instanță, în mod aleatoriu, în sistem informatizat, dintre persoanele înscrise în evidența biroului local de expertiză și autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.

(2)Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunțe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza, onorariul provizoriu al expertului și, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de deplasare. În acest scop, instanța poate fixa o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să estimeze costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât și termenul necesar efectuării expertizei. Tot astfel, instanța poate fixa un termen scurt pentru când va solicita expertului să estimeze în scris costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât și termenul necesar efectuării expertizei. Poziția părților va fi consemnată în încheiere. În funcție de poziția expertului și a părților, instanța va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză și condițiile de plată a costurilor necesare efectuării expertizei.

Legea nr. 76/2012· din 15.02.2013

(3)Dovada plății onorariului se depune la grefa instanței de partea care a fost obligată prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire sau în termenul stabilit de instanță potrivit alin. (2). Onorariul poate fi majorat, în condițiile prevăzute la art. 339 alin. (2).

Legea nr. 76/2012· din 15.02.2013

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
15.05.2025Text reconfirmat alin. (1)Legea nr. 139/2024Vezi modificarea
15.02.2013Intrat în vigoareLegea nr. 76/2012Forma inițială