Caută

Închide

De exemplu: „art. 1112 Codul civil”, „Legea 31/1990”

Cartea I Dispoziții generale › Titlul IV Actele de procedură › Capitolul I Forma cererilor

Art. 148Condițiile generale

În vigoaredin 10.04.2015
Opțiuni de afișare

(1)Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, și adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea.

Legea nr. 76/2012· din 15.02.2013

(2)Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanțelor judecătorești pot fi formulate și prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Legea nr. 76/2012· din 15.02.2013

(3)Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul în care prezentul cod prevede condiția formei scrise a susținerilor, apărărilor sau a concluziilor părților ori a altor acte de procedură adresate instanțelor judecătorești.

Legea nr. 76/2012· din 15.02.2013

(4)În cazurile anume prevăzute de lege, cererile făcute în ședință, la orice instanță, se pot formula și oral, făcându-se mențiune despre aceasta în încheiere.

Legea nr. 76/2012· din 15.02.2013

(5)Dacă din orice motive, cererea nu poate fi semnată la termenul când a fost depusă sau, după caz, la primul termen ce urmează, judecătorul va stabili identitatea părții prin unul dintre mijloacele prevăzute de lege, îi va citi conținutul cererii și îi va lua consimțământul cu privire la aceasta. Despre toate acestea se va face mențiune în încheiere.

(6)Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel.

Legea nr. 76/2012· din 15.02.2013

Sursa oficială: legislatie.just.roFișierul sursăRaportează o problemă cu acest text

Ultima verificare a Codului de procedură civilă față de legislatie.just.ro a fost la 20.07.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

Versiuni

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
10.04.2015Text reconfirmat alin. (5)Legea nr. 138/2014Vezi modificarea
15.02.2013Intrat în vigoareLegea nr. 76/2012Forma inițială