Închide

Art. 438Genocidul

În vigoaredin 01.02.2014Verificat față de legislatie.just.ro la 20.06.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului penal față de legislatie.just.ro a fost la 20.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Săvârșirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:

a)uciderea de membri ai grupului;

b)vătămarea integrității fizice sau mintale a unor membri ai grupului;

c)supunerea grupului la condiții de existență de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parțială, a acestuia;

d)impunerea de măsuri vizând împiedicarea nașterilor în cadrul grupului;

e)transferul forțat de copii aparținând unui grup în alt grup, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sunt săvârșite în timp de război, pedeapsa este detențiunea pe viață.

(3)Înțelegerea în vederea săvârșirii infracțiunii de genocid se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4)Incitarea la săvârșirea infracțiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 286/2009Forma inițială