Închide

Art. 221Coruperea sexuală a minorilor

Formă anterioară01.02.2014–22.05.2016Verificat față de legislatie.just.ro la 20.06.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului penal față de legislatie.just.ro a fost la 20.06.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2)Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:

a)minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;

b)minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

c)fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

(3)Actul sexual de orice natură săvârșit de un major în prezența unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(4)Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum și punerea la dispoziția acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(5)Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancționează dacă diferența de vârstă nu depășește 3 ani.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.01.2024Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (2^1), alin. (3), alin. (4), alin. (4^1), alin. (5), alin. (6), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. d), alin. (2^1) lit. a), alin. (2^1) lit. b), alin. (2^1) lit. c), alin. (2^1) lit. d)Legea nr. 424/2023Vezi modificarea
02.11.2020Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2^1), alin. (2^1) lit. a), alin. (2^1) lit. b), alin. (2^1) lit. c), alin. (2^1) lit. d), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6)Legea nr. 217/2020Vezi modificarea
23.05.2016Completat cu alin. (2) lit. d), alin. (6)OUG nr. 18/2016Vezi modificarea
01.02.2014Intrat în vigoareLegea nr. 286/2009Forma inițială