Art. 76Efectele circumstanțelor atenuante
În cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă, după cum urmează:
a)când minimul special al pedepsei inchisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;
b)când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an;
c)când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;
d)când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general;
e)când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei, iar când minimul special este sub 3 luni, se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200 lei;
f)când pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul ei special, putând fi redusă până la 150 lei în cazul când minimul special este de 500 lei sau mai mare, ori până la minimul general, când minimul special este sub 500 lei.
În cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunilor contra păcii și omenirii, al infracțiunii de omor, al infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.
În cazul în care există circumstanțe atenuante, amenda pentru persoana juridică se reduce după cum urmează:
a)când minimul special al amenzii este de 10.000 lei sau mai mare, amenda se coboară sub acest minim, dar nu mai mult de o pătrime;
b)când minimul special al amenzii este de 5.000 lei sau mai mare, amenda se coboară sub acest minim, dar nu mai mult de o treime.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 01.02.2014 | Abrogat | Legea nr. 187/2012 | |
| 30.05.2010 | Text reconfirmat rândul 1, lit. a), lit. b), lit. c), lit. d), lit. e), lit. f), rândul 2, rândul 3, rândul 4, lit-a-2, lit-b-2 | Legea nr. 278/2006 | Vezi modificarea |
| 11.08.2006 | Text reconfirmat | Legea nr. 278/2006 | Vezi modificarea |
| 05.11.2002 | Text reconfirmat | Legea nr. 169/2002 | Vezi modificarea |
| 16.04.1997 | Text reconfirmat rândul 1, lit. a), lit. b), lit. c), lit. d), lit. e), lit. f), rândul 2, rândul 3 | Legea nr. 140/1996 | Vezi modificarea |
| 01.01.1969 | Intrat în vigoare | act nemenționat de sursă | Forma inițială |