Închide

Art. 358Tratamentele neomenoase

Abrogat la 01.02.201430.05.2010–31.01.2014Verificat față de legislatie.just.ro la 16.02.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Articolul a fost abrogat la 01.02.2014. Se afișează ultimul text care a fost în vigoare.

Supunerea la tratamente neomenoase a răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii ori al organizațiilor asimilate acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de război și în general a oricărei alte persoane cazute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experiențe medicale sau științifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea față de persoanele arătate în alineatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte:

a)constrângerea de a servi în forțele armate ale adversarului;

b)luarea de ostateci;

c)deportarea;

d)dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;

e)condamnarea sau execuția fără o judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal și care să fi judecat cu respectarea garanțiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.

Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuți în alin. 1 se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă faptele prevăzute în prezentul articol sunt săvârșite în timp de război, pedeapsa este detențiunea pe viață.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.02.2014AbrogatLegea nr. 187/2012
30.05.2010Text reconfirmat rândul 1, rândul 2, lit. a), lit. e), rândul 3, rândul 4act nemenționat de sursăVezi modificarea
11.08.2006Text reconfirmat rândul 1, rândul 2, lit. a), lit. e), rândul 3, rândul 4act nemenționat de sursăVezi modificarea
16.04.1997Text reconfirmat rândul 1, rândul 2, lit. a), lit. e), rândul 3, rândul 4Legea nr. 140/1996Vezi modificarea
01.01.1969Intrat în vigoareact nemenționat de sursăForma inițială