Închide

Art. 178Uciderea din culpă

Abrogat la 01.02.201430.05.2010–31.01.2014Verificat față de legislatie.just.ro la 16.02.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Articolul a fost abrogat la 01.02.2014. Se afișează ultimul text care a fost în vigoare.

Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârșită de un conducator de vehicul cu tracțiune mecanică, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală sau care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta săvârșită din culpă, de orice altă persoană în exercițiul profesiei sau meseriei și care se află în stare de ebrietate.

Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adăuga un spor până la 3 ani.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.02.2014AbrogatLegea nr. 187/2012
30.05.2010Text reconfirmat rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5act nemenționat de sursăVezi modificarea
11.08.2006Text reconfirmat rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5act nemenționat de sursăVezi modificarea
16.04.1997Text reconfirmat rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5Legea nr. 140/1996Vezi modificarea
01.01.1969Intrat în vigoareact nemenționat de sursăForma inițială