Codul penal din 1969

Legea penala apara, împotriva infracțiunilor, România, suveranitatea, independenta, unitatea și indivizibilitatea statului, persoana, drepturile și libertatile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept.

Legea prevede care fapte constituie infractiuni, pedepsele ce se aplică infracțiunilor și masurile ce se pot lua în cazul savirsirii acestor fapte.

Legea penala se aplică infracțiunilor savirsite pe teritoriul României.

Legea penala se aplică infracțiunilor savirsite în afara teritoriului tarii, dacă faptuitorul este cetatean român sau dacă, neavind nici o cetatenie, are domiciliul în tara.

Legea penala se aplică infracțiunilor savirsite în afara teritoriului tarii, contra sigurantei statului român sau contra vietii unui cetatean român, ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sănătății unui cetatean român, când sunt savirsite de către un cetatean strain sau de o persoană fără cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii.

Punerea în miscare a actiunii penale pentru infractiunile prevăzute în alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabila a procurorului general.

Legea penala se aplică și altor infractiuni decit celor prevăzute în art. 5 alin. 1, savirsite în afara teritoriului tarii, de un cetatean strain sau de o persoană fără cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii, dacă:

a)fapta este prevăzută ca infractiune și de legea penala a tarii unde a fost savirsita;

b)faptuitorul se afla în tara.

Pentru infractiunile indreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetatean român, infractorul poate fi judecat și în cazul când s-a obținut extradarea lui.

Dispozitiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul când, potrivit legii statului în care infractorul a savirsit infractiunea, exista vreo cauza care împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau când pedeapsa a fost executata ori este considerata ca executata. Când pedeapsa nu a fost executata sau a fost executata numai în parte, se procedeaza potrivit dispozițiilor legale privitoare la recunoasterea hotărârilor straine.

Dispozitiile cuprinse în art. 5 și 6 se aplică, dacă nu se dispune altfel printr-o convenție internationala.

Legea penala nu se aplică infracțiunilor savirsite de către reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care, în conformitate cu conventiile internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului român.

Extradarea se acordă sau poate fi solicitata pe bază de convenție internationala, pe bază de reciprocitate și, în lipsa acestora, în temeiul legii.

Legea penala se aplică infracțiunilor savirsite în timpul cit ea se afla în vigoare.

Legea penala nu se aplică faptelor care, la data când au fost savirsite, nu erau prevăzute ca infractiuni.

Legea penala nu se aplică faptelor savirsite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea noua. În acest caz executarea pedepselor, a masurilor de siguranță și a masurilor educative, pronuntate în baza legii vechi, precum și toate consecintele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte, inceteaza prin intrarea în vigoare a legii noi.

Legea care prevede măsuri de siguranță sau măsuri educative se aplică și infracțiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrarii în vigoare a legii noi.

În cazul în care de la savirsirea infractiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabila.

Când legea anterioara este mai favorabila, pedepsele complementare care au corespondent în legea penala noua se aplică în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penala noua nu se mai aplica.

Când după raminerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completa a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai usoara, sancțiunea aplicata, dacă depășește maximul special prevăzut de legea noua pentru infractiunea savirsita, se reduce la acest maxim.

Dacă după raminerea definitivă a hotărârii de condamnare la detentiune pe viața și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa inchisorii, pedeapsa detentiunii pe viața se inlocuieste cu maximul inchisorii prevăzut pentru acea infractiune.

Dacă legea noua prevede în locul pedepsei inchisorii numai amenda, pedeapsa aplicata se inlocuieste cu amendă, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea noua. Tinindu-se seama de partea executata din pedeapsa inchisorii, se poate inlatura în totul sau în parte executarea amenzii.

Pedepsele complementare, masurile de siguranță, precum și masurile educative neexecutate și neprevazute în legea noua, nu se mai executa, iar cele care au corespondent în legea noua se executa în conținutul și limitele prevăzute de această lege.

Când o dispoziție din legea noua se referă la pedepse definitiv aplicate, se tine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrarii în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusa sau inlocuita potrivit dispozițiilor alineatelor precedente.

Când după raminerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completa a pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai usoara, iar sancțiunea aplicata este mai mica decit maximul special prevăzut de legea noua, tinindu-se seama de infractiunea savirsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronuntarea hotărârii sau în timpul executarii pedepsei și de timpul cit a executat din pedeapsa, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicata nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevăzut pentru infractiunea savirsita.

Dispozitiile art. 14 alin. 5 se aplică și în cazul condamnarilor aratate în prezentul articol, executate până la data intrarii în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime.

Legea penala temporara se aplică infractiunii savirsite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmarita sau judecata în acel interval de timp.

Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savirsita cu vinovatie și prevăzută de legea penala.

Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.

Fapta care prezinta pericol social în înțelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate în art. 1 și pentru sanctionarea careia este necesară aplicarea unei pedepse.

Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penala, dacă prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsita în mod vadit de importanța, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se tine seama de modul și mijloacele de savirsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile în care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91.

Vinovatie exista când fapta care prezinta pericol social este savirsita cu intentie sau din culpa.

1.Fapta este savirsita cu intentie când infractorul:

a)prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savirsirea acelei fapte;

b)prevede rezultatul faptei sale și, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

2.Fapta este savirsita din culpa când infractorul:

a)prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fără temei ca el nu se va produce;

b)nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia și putea sa-l prevada.

Fapta constind intr-o actiune savirsita din culpa constituie infractiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres aceasta.

Fapta constind intr-o infractiune constituie infractiune fie ca este savirsita cu intentie, fie din culpa, afară de cazul când legea sancționează numai savirsirea ei cu intentie.

Persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevăzută de legea penala.

Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la savarsirea aceleiasi infractiuni.

Tentativa consta în punerea în executare a hotărârii de a savirsi infractiunea, executarea care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.

Exista tentativa și în cazul în care consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita imprejurarii ca în timpul când s-au savirsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

Nu exista tentativa atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita modului cum a fost conceputa executarea.

Tentativa se pedepseste numai când legea prevede expres aceasta.

Tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsa între jumatatea minimului și jumatatea maximului prevăzute de lege pentru infractiunea consumata, fără ca minimul să fie mai mic decit minimul general al pedepsei. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața, se aplică pedeapsa inchisorii de la 10 la 25 de ani.

În cazul persoanei juridice, tentativa se sancționează cu amendă cuprinsa între minimul special și maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infractiunea consumata, reduse la jumătate. La aceasta pedeapsa se pot adauga una sau mai multe pedepse complementare.

Este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Dacă actele indeplinite până în momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplică pedeapsa pentru acea infractiune.

Participanti sunt persoanele care contribuie la savirsirea unei fapte prevăzute de legea penala în calitate de autori, instigatori sau complici.

Autor este persoana care savirseste în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penala.

Instigator este persoana care, cu intentie, determina pe o altă persoană sa savirseasca o faptă prevăzută de legea penala.

Complice este persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta în orice mod la savirsirea unei fapte prevăzute de legea penala. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul savirsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar dacă după savirsirea faptei promisiunea nu este indeplinita.

Instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penala savirsita cu intentie se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contribuția fiecaruia la savirsirea infractiunii, precum și de dispozitiile art. 72.

Circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se rasfring asupra celorlalți.

Circumstantele privitoare la fapta se rasfring asupra participantilor, numai în măsura în care acestia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum și actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de impiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancționează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infractiunea la care s-a instigat și minimul general. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața, se aplică pedeapsa inchisorii de la 2 la 10 ani.

Actele aratate în alineatul precedent nu se sancționează, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mica, afară de cazul când actele indeplinite de autor până în momentul desistarii constituie alta fapta prevăzută de legea penala.

Participantul nu se pedepseste dacă în cursul executarii, dar înainte de descoperirea faptei, împiedica consumarea acesteia. Dacă actele savirsite până în momentul impiedicarii constituie o alta fapta prevăzută de legea penala, participantului i se aplică pedeapsa pentru aceasta fapta.

Determinarea, inlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie, la savirsirea din culpa de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penala, se sancționează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisa cu intentie.

Determinarea, inlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie, la savirsirea unei fapte prevăzute de legea penala, de către o persoană care comite acea fapta fără vinovatie, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infractiune.

Dispozitiile art. 28-30 se aplică în mod corespunzător.

Pluralitatea de infractiuni constituie, după caz, concurs de infractiuni sau recidiva.

Concurs de infractiuni exista:

a)când doua sau mai multe infractiuni au fost savirsite de aceeasi persoana, înainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. Exista concurs chiar dacă una dintre infractiuni a fost comisa pentru savirsirea sau ascunderea altei infractiuni;

b)când o actiune sau inactiune, savirsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor în care a avut loc și urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni.

În caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmeaza:

a)când s-a stabilit o pedeapsă cu detentiune pe viața și una sau mai multe pedepse cu inchisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detentiunii pe viața;

b)când s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de până la 5 ani;

c)când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporita până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de până la jumătate din acel maxim;

d)când s-a stabilit o pedeapsă cu inchisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa inchisorii, la care se poate adauga amenda, în totul sau în parte;

e)când s-au stabilit mai multe pedepse cu inchisoare și mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa inchisorii, potrivit dispozitiei de la lit. b), la care se poate adauga amenda, potrivit dispozitiei de la lit. c).

Prin aplicarea dispozițiilor din alineatul precedent nu se poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanța pentru infractiunile concurente.

Dacă pentru una dintre infractiunile concurente s-a stabilit și o pedeapsă complementara, aceasta se aplică alaturi de pedeapsa inchisorii.

Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natura diferita, sau chiar de aceeasi natura dar cu continut diferit, acestea se aplică alaturi de pedeapsa inchisorii.

Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeasi natura și cu acelasi continut, se aplică cea mai grea dintre acestea.

Masurile de siguranță de natura diferita sau de aceeasi natura, dar cu un continut diferit, luate în cazul infracțiunilor concurente, se cumuleaza.

Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranță de aceeasi natura și cu acelasi continut, dar pe durate diferite, se aplică o singură dată măsura de siguranță cu durata cea mai lunga. În cazul masurilor de siguranță de aceeasi natura și cu acelasi continut, luate conform art. 118 alin. 1 lit. a)-e), acestea se cumuleaza.

Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infractiune concurenta, se aplică dispozitiile art. 34 și 35.

Dispozitiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a ramas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o alta condamnare definitivă pentru o infractiune concurenta.

Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicata prin hotărârea anterioara, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infractiunile concurente.

Dispozitiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infractiuni se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viața a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii.

Exista recidiva pentru persoana fizica în urmatoarele cazuri:

a)când după raminerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat savirseste din nou o infractiune cu intentie, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul executarii sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infractiune este inchisoarea mai mare de un an;

b)când după executarea unei pedepse cu inchisoare mai mare de 6 luni, după gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori după implinirea termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse, cel condamnat savirseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an;

c)când după condamnarea la cel puțin trei pedepse cu inchisoare până la 6 luni sau după executare, după gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori după prescrierea executarii a cel puțin trei asemenea pedepse, cel condamnat savirseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an.

Exista recidiva și în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. 1 este detentiunea pe viața.

Pentru stabilirea stării de recidiva în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) și b) și alin. 2, se poate tine seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în strainatate, pentru o faptă prevăzută și de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispozițiilor legii.

La stabilirea stării de recidiva nu se tine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:

a)infractiunile savirsite în timpul minoritatii;

a^¹)infractiunile savirsite din culpa;

b)infractiunile amnistiate;

c)faptele care nu mai sunt prevăzute ca infractiuni de legea penala.

De asemenea, nu se tine seama de condamnarile pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinta cărora s-a implinit termenul de reabilitare.

În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. a), pedeapsa stabilita pentru infractiunea savirsita ulterior și pedeapsa aplicata pentru infractiunea anterioara se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. 1 lit. b) se poate mari până la 7 ani.

Dacă pedeapsa anterioara a fost executata în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai ramas de executat și pedeapsa aplicata pentru infractiunea savirsita ulterior.

În cazul savirsirii unei infractiuni după evadare, prin pedeapsa anterioara se înțelege pedeapsa care se executa, cumulata cu pedeapsa aplicata pentru evadare.

În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. b), se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neindestulator, în cazul inchisorii se poate adauga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special.

În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c) se aplică în mod corespunzător dispozitiile din alineatele precedente.

Dacă după raminerea definitivă a hotărârii de condamnare și mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executata sau considerata ca executata, se descopera ca cel condamnat se afla în stare de recidiva, instanța aplica dispozitiile din alin. 1 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) și dispozitiile din alin. 4 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b).

Dispozitiile alineatului precedent se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viața a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii.

Când după condamnarea definitivă cel condamnat savirseste din nou o infractiune, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul executarii acesteia sau în stare de evadare, și nu sunt intrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidiva, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni.

În cazul persoanei juridice, dacă nu sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 40^² alin. 1 lit. a), pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni.

În caz de concurs de infractiuni savarsite de persoana juridica, se stabileste pedeapsa amenzii pentru fiecare infractiune în parte și se aplică amenda cea mai mare, care poate fi sporita până la maximul special prevăzut în art. 71^¹ alin. 2 sau 3, iar dacă acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de până la o treime din acel maxim.

Dispozitiile alin. 1 se aplică și în cazul în care persoana juridica condamnata definitiv este judecata ulterior pentru o infractiune concurenta, precum și atunci când după ce o hotărâre de condamnare a ramas definitivă, se constată că persoana juridica suferise și o alta condamnare definitivă pentru o infractiune concurenta. În aceste cazuri, partea din amenda executata se scade din amenda aplicata pentru infractiunile concurente.

Dispozitiile art. 35 se aplică în mod corespunzător.

Exista recidiva pentru persoana juridica în urmatoarele cazuri:

a)când după ramanerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridica savarseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara nu a fost executata;

b)când după ramanerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridica savarseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioara a fost executata sau considerata ca executata.

În cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. a), amenda stabilita pentru infractiunea savarsita ulterior și amenda aplicata pentru infractiunea anterioara se contopesc, potrivit art. 40^¹ alin. 1 și 3. Sporul prevăzut în art. 40^¹ alin. 1 se poate mari până la jumătate.

Dacă amenda anterioara a fost executata în parte, contopirea se face între amenda ce a mai ramas de executat și amenda aplicata pentru infractiunea savarsita ulterior.

În cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. b), se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 71^¹ alin. 2 sau 3, iar dacă acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de până la două treimi din acel maxim.

Dacă după ramanerea definitivă a hotărârii de condamnare și mai înainte ca amenda sa fi fost executata sau considerata ca executata, se descopera ca persoana juridica condamnata se afla în stare de recidiva, instanța aplica dispozitiile din alin. 2, în cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. a), și dispozitiile din alin. 4, în cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. b).

În cazul infractiunii continuate și al infractiunii complexe nu exista pluralitate de infractiuni.

Infractiunea este continuata când o persoană savirseste la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii, acțiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare în parte, conținutul aceleiasi infractiuni.

Infractiunea este complexa când în conținutul sau intra, ca element sau ca circumstanta agravanta, o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o faptă prevăzută de legea penala.

Infractiunea continuata se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea savarsita, la care se poate adauga un spor, potrivit dispozițiilor art. 34 sau, după caz, art. 40^¹ alin. 1.

Dacă infractorul condamnat definitiv pentru o infractiune continuata sau complexa este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inactiuni care intră în conținutul aceleiasi infractiuni, tinindu-se seama de infractiunea savirsita în intregul ei, se stabileste o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai usoara decit cea pronunțată anterior.

(1)Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penala, savirsita în stare de legitima aparare.

(2)Este în stare de legitima aparare acela care savirseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat și injust, indreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obstesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc.

(2^¹)Se prezuma ca este în legitima aparare, și acela care savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fără drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace, intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

(3)Este de asemenea în legitima aparare și acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului și cu imprejurarile în care s-a produs atacul.

Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penala, savirsita în stare de necesitate.

Este în stare de necesitate acela care savirseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi inlaturat altfel, viața, integritatea corporala sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia un interes obstesc.

Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a savirsit fapta și-a dat seama ca pricinuieste urmări vadit mai grave decit cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era inlaturat.

Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penala, savirsita din cauza unei constrângeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista.

De asemenea, nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penala, savirsita din cauza unei constrângeri morale, exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi inlaturat în alt mod.