Închide

Art. 45Reguli specifice

Formă anterioară01.01.2016–23.12.2020Verificat față de legislatie.just.ro la 10.10.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului fiscal față de legislatie.just.ro a fost la 10.10.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Contribuabilii care au optat până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, conform prevederilor legale, pentru impunerea veniturilor aferente contractelor de vânzare cu plata în rate, pe măsură ce ratele devin scadente, beneficiază în continuare de această facilitate pe durata derulării contractelor respective; cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleași termene scadente, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului.

(2)Contribuabilii care au investit în mijloace fixe amortizabile sau în brevete de invenție amortizabile și care au dedus cheltuieli de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora conform prevederilor legale, la data punerii în funcțiune a mijlocului fix sau a brevetului de invenție, până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, au obligația să păstreze în patrimoniu aceste mijloace fixe amortizabile cel puțin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de utilizare. În cazul în care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, impozitul pe profit se recalculează și se stabilesc dobânzi și penalități de întârziere de la data aplicării facilității respective, potrivit legii.

(3)Pierderea fiscală înregistrată în anii anteriori anului 2013, de sediile permanente care aparțin aceleiași persoane juridice străine, care au aplicat prevederile art. 37, rămasă nerecuperată la data de 30 iunie 2013, se recuperează pe perioada rămasă din perioada inițială de 7 ani, în ordinea înregistrării acesteia.

(4)În aplicarea prevederilor art. 22, pentru activele care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi și care sunt puse în funcțiune în anul 2016, se ia în considerare valoarea acestora înregistrată începând cu 1 iulie 2014. Scutirea de impozit a profitului reinvestit se aplică și în cazul activelor produse/achiziționate în perioada 1 iulie 2014-31 decembrie 2015 inclusiv și puse în funcțiune în anul 2016.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.03.2026Completat cu alin. (21^3), alin. (21^4)OUG nr. 8/2026Vezi modificarea
01.01.2026Completat cu alin. (21^1), alin. (21^1) lit. a), alin. (21^1) lit. b), alin. (21^1) lit. c), alin. (21^1) lit. d), alin. (21^2), alin. (24)OUG nr. 89/2025Vezi modificarea
05.12.2024Completat cu alin. (21), alin. (22), alin. (23)OUG nr. 138/2024Vezi modificarea
26.09.2024Completat cu alin. (20)OUG nr. 115/2024Vezi modificarea
01.01.2024Completat cu alin. (13), alin. (15), alin. (16), alin. (17), alin. (18), alin. (19)OUG nr. 115/2023Vezi modificarea
15.12.2023Completat cu alin. (14)OUG nr. 115/2023Vezi modificarea
03.02.2022Completat cu alin. (11), alin. (12)OG nr. 11/2022Vezi modificarea
20.12.2021Completat cu alin. (10)Legea nr. 301/2021Vezi modificarea
03.09.2021Completat cu alin. (8), alin. (9)OG nr. 8/2021Vezi modificarea
24.12.2020Completat cu alin. (5), alin. (6), alin. (6) lit. a), alin. (6) lit. b), alin. (7)Legea nr. 296/2020Vezi modificarea
01.01.2016Intrat în vigoareLegea nr. 227/2015Forma inițială