Închide

Art. 415Condiții aplicabile unei deplasări de produse accizabile în temeiul prezentei subsecțiuni

În vigoaredin 13.02.2023Verificat față de legislatie.just.ro la 10.10.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului fiscal față de legislatie.just.ro a fost la 10.10.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)În situațiile prevăzute la art. 414 alin. (1) și (6), o deplasare de produse accizabile este considerată ca respectând cerințele în temeiul prezentei subsecțiuni numai dacă este însoțită de un document administrativ simplificat electronic prelucrat în conformitate cu prevederile art. 416.

(2)În temeiul art. 414^1 alin. (1), destinatarul certificat trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele prevăzute la art. 414^8 alin. (1) lit. a), c) și d).

(3)Prin excepție de la prevederile art. 414^8 alin. (1) lit. a), garanția poate fi depusă de transportator, de proprietarul produselor accizabile, de expeditorul certificat sau, în comun, de orice combinație a două sau mai multe dintre aceste persoane cu sau fără destinatarul certificat.

(4)Garanția prevăzută la art. 414^8 alin. (1) lit. a) este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

(5)Tipul, modul de calcul, valoarea, durata și condițiile de reducere a garanției sunt prevăzute în normele metodologice, pe tipuri de activități și grupe de produse.

(6)Un antrepozitar autorizat sau un expeditor înregistrat poate acționa drept expeditor certificat în sensul prezentei subsecțiuni după ce a informat autoritățile competente, în condițiile prevăzute în normele metodologice.

(7)Un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat poate acționa drept destinatar certificat în sensul prezentei subsecțiuni după ce a informat autoritățile competente, în condițiile prevăzute în normele metodologice.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
13.02.2023Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin. (5), alin. (6), alin. (7), alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b), alin. (2) lit. c)OG nr. 4/2022Vezi modificarea
24.12.2020ModificatLegea nr. 296/2020Vezi modificarea
01.01.2016Intrat în vigoareLegea nr. 227/2015Forma inițială