Închide

Art. 362Reguli generale

Formă anterioară01.01.2016–02.01.2016Verificat față de legislatie.just.ro la 10.10.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului fiscal față de legislatie.just.ro a fost la 10.10.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Producția, transformarea și deținerea produselor accizabile, atunci când accizele nu au fost percepute, este permisă numai într-un antrepozit fiscal, cu excepțiile prevăzute de prezentul capitol.

(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru:

a)berea, vinurile și băuturile fermentate, altele decât bere și vinuri, produse în gospodăriile individuale pentru consumul propriu;

b)vinurile liniștite realizate de micii producători care obțin în medie mai puțin de 1.000 hl de vin pe an;

c)energia electrică, gazul natural, cărbunele, lignitul și cocsul.

(3)Micii producători de vinuri liniștite prevăzuți la alin. (2) lit. b) au obligația de a se înregistra la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.

(4)În cazul în care micii producători prevăzuți la alin. (2) lit. b) realizează livrări intracomunitare, aceștia informează autoritățile competente și respectă cerințele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 884/2001 al Comisiei din 24 aprilie 2001 de stabilire a normelor de aplicare privind documentele de însoțire a transporturilor de produse vitivinicole și evidențele obligatorii în sectorul vitivinicol.

(5)Atunci când micii producători de vin dintr-un alt stat membru sunt scutiți de obligațiile privind deplasarea și monitorizarea produselor accizabile, destinatarul din România informează autoritatea competentă cu privire la livrările de vin primite, prin intermediul documentului solicitat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 884/2001 sau printr-o trimitere la acesta.

(6)Antrepozitul fiscal nu poate fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile, cu următoarele excepții:

a)antrepozitele fiscale care livrează produse energetice către aeronave sau nave;

b)acele livrări care, indiferent de tipul destinatarului - consumator final sau nu, se efectuează prin cisterne, rezervoare sau alte containere similare, care fac parte integrantă din mijlocul de transport care efectuează livrarea;

c)livrările de produse energetice în scopurile prevăzute la art. 394 alin. (1) pct. 2;

d)vânzarea buteliilor de vin din cramele sau expozițiile din interiorul antrepozitului fiscal autorizat exclusiv pentru producția de vinuri liniștite și/sau spumoase.

(7)Este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută. Deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage obligația de plată a acestora.

(8)Este interzisă producerea sau transformarea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, cu excepțiile prevăzute în prezentul capitol.

(9)Prezenta secțiune nu se aplică produselor accizabile care fac obiectul unei proceduri sau al unui regim vamal suspensiv.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
13.02.2023Modificat alin. (1)OG nr. 4/2022Vezi modificarea
01.02.2022Modificat alin. (2) lit. a), alin. (2) lit. b)OG nr. 4/2022Vezi modificarea
24.12.2020Modificat alin. (4), alin. (5)Legea nr. 296/2020Vezi modificarea
03.01.2016Modificat alin. (6) lit. d), alin. (6) lit. e)Legea nr. 358/2015Vezi modificarea
01.01.2016Intrat în vigoareLegea nr. 227/2015Forma inițială