Închide

Art. 342Nivelul accizelor

Formă anterioară01.01.2016–23.07.2017Verificat față de legislatie.just.ro la 10.10.2026
Opțiuni de afișare
Atenție: Ultima verificare a Codului fiscal față de legislatie.just.ro a fost la 10.10.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Nivelul accizelor este prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul titlu. Nivelul accizelor aplicabil în anul 2016 este prevăzut în coloana 3 din anexa nr. 1. Începând cu anul 2017 inclusiv, nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an, respectiv 1 aprilie a fiecărui an pentru țigarete este nivelul prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1, actualizat conform prevederilor alin. (2).

(2)Nivelul accizelor prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 se actualizează anual cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014-septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an.

(3)Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care în ultimele 12 luni are loc scăderea prețurilor de consum, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie.

(4)Nivelul în lei al accizelor, obținut după efectuarea actualizării prevăzute la alin. (2), se rotunjește la nivel de două zecimale, prin reducere, atunci când a treia zecimală este mai mică decât 5, și prin majorare atunci când a treia zecimală este mai mare sau egală cu 5.

(5)Nivelul accizelor prevăzut la nr. crt. 5-9 din anexa nr. 1 cuprinde și contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate prevăzute la titlul XI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată.

(6)Pentru băuturile alcoolice, țigaretele, țigările și țigările de foi, nivelul accizelor prevăzut la nr. crt. 1-7 din anexa nr. 1 cuprinde și cota de 1% datorată Ministerului Tineretului și Sportului, prevăzută în Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(7)Pentru produsele energetice pentru care nivelul accizelor este stabilit la 1.000 litri, volumul se măsoară la o temperatură de 15°C.

(8)Pentru motorina destinată utilizării în agricultură se poate aplica un nivel redus de accize. Nivelul și condițiile privind aplicarea accizei reduse se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(9)Este supusă unui nivel al accizelor diferențiat, stabilit prin diminuarea cu 189,52 lei/1.000 litri, respectiv cu 224,30 lei/tonă, a nivelului standard prevăzut pentru motorină în coloana 3 din anexa nr. 1, motorina utilizată drept carburant pentru motor în următoarele scopuri:

a)transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 tone;

b)transportul de persoane, regulat sau ocazional, cu excepția transportului public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3, definit în Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective.

(10)Reducerea nivelului accizelor prevăzută la alin. (9) se realizează prin restituirea sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat prevăzut la alin. (9), către operatorii economici licențiați în Uniunea Europeană. Condițiile, procedura și termenele de restituire se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Măsurile instituite potrivit prevederilor alin. (9) se aplică cu respectarea procedurilor specifice în domeniul ajutorului de stat, pentru motorina achiziționată în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2016 inclusiv, cu încadrarea în creditele de angajament și bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pentru Programul "Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții din cadrul bugetului Ministerului Finanțelor Publice".

(11)În perioada 1 ianuarie-31 martie 2016 inclusiv, acciza specifică pentru țigarete este de 333,37 lei/1.000 țigarete.

(12)Pentru perioada 1 ianuarie-31 martie 2017, acciza totală pentru țigarete este de 435,58 lei/1.000 țigarete, acciza minimă este de 422,51 lei/1.000 țigarete, iar acciza specifică se determină pe baza accizei totale și a accizei ad valorem calculate prin aplicarea procentului legal asupra prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul aferent anului 2015.

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
15.12.2025Completat cu alin. (20), alin. (21)OUG nr. 68/2025Vezi modificarea
01.01.2025Completat cu alin. (1^8), alin. (1^9)OUG nr. 132/2024Vezi modificarea
01.01.2024Abrogat alin. (2^1), alin. (2^2)Legea nr. 296/2023Vezi modificarea
01.01.2023Completat cu alin. (2^1), alin. (2^2)Legea nr. 370/2022Vezi modificarea
01.08.2022Modificat alin. (2)OG nr. 16/2022Vezi modificarea
29.04.2022Modificat alin. (15) lit. b)Legea nr. 112/2022Vezi modificarea
03.02.2022Modificat alin. (3), alin. (4), alin. (9), alin. (9) lit. b), alin. (10)OG nr. 11/2022Vezi modificarea
01.02.2022Completat cu alin. (1^1), alin. (1^1) lit. a), alin. (1^1) lit. b), alin. (1^1) lit. c), alin. (1^2), alin. (1^2) lit. a), alin. (1^2) lit. b), alin. (1^2) lit. c), alin. (1^2) lit. d), alin. (1^3), alin-1_3-2, alin. (1^4), alin. (1^5), alin. (1^6), alin. (1^6) lit. a), alin. (1^6) lit. b), alin. (1^7), alin. (14), alin. (15), alin. (15) lit. a), alin. (15) lit. b), alin. (16), alin. (17), alin. (18), alin. (19)OG nr. 4/2022Vezi modificarea
09.01.2020Modificat alin. (1), alin. (2)OUG nr. 1/2020Vezi modificarea
01.01.2019Abrogat alin. (5), alin. (6), alin. (11), alin. (12), alin. (13)OUG nr. 114/2018Vezi modificarea
30.03.2018Modificat alin. (9), alin. (9) lit. b), alin. (10)OUG nr. 25/2018Vezi modificarea
24.07.2017Modificat alin. (1), alin. (2), alin. (13)Legea nr. 177/2017Vezi modificarea
01.01.2016Intrat în vigoareLegea nr. 227/2015Forma inițială