Închide

Art. 289Baza de impozitare pentru import

În vigoaredin 01.01.2016Verificat față de legislatie.just.ro la 10.10.2026
Atenție: Ultima verificare a Codului fiscal față de legislatie.just.ro a fost la 10.10.2026, mai veche decât ar trebui. Textul poate să nu fie la zi.

(1)Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislației vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane și alte taxe datorate în afara României, precum și cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepția taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.

(2)Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele, cheltuieli de ambalare, transport și asigurare, care intervin până la primul loc de destinație a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1), precum și cele care decurg din transportul către alt loc de destinație din Uniunea Europeană, în cazul în care locul respectiv este cunoscut la momentul la care intervine faptul generator. Primul loc de destinație a bunurilor îl reprezintă destinația indicată în documentul de transport sau în orice alt document în baza căruia bunurile sunt importate în România ori, în absența unei astfel de mențiuni, primul loc de descărcare a bunurilor în România.

(3)Baza de impozitare nu cuprinde elementele prevăzute la art. 286 alin. (4) lit. a)-d).

Istoric

În vigoare dinCe s-a întâmplatPrinComparație
01.01.2016Intrat în vigoareLegea nr. 227/2015Forma inițială