Art. 853
Concordatul judiciar este inadmisibil:
1.Cînd falitul este dosit;
2.Cînd falitul este inculpat pentru bancruta frauduloasă și pînă ce n-a fost definitiv achitat;
3.Cînd falitul a mai fost în stare de faliment;
4.Cînd falitul nu se obliga a plati cel puțin 60 % din capitalul creanțelor;
5.Cînd termenul stipulat pentru plata cotei trece de 18 luni;
6.Cînd se garantează plata cotei concordatare, fie printr-o ipoteca, fie printr-un depozit în bani sau efecte, putând acoperi suma prezentată prin cota promisa.
În acest caz, falitul nu va fi pus în posesiunea activului sau decât după formarea actului autentic de ipoteca de către falit sau terț cu judecătorul sindic, în numele masei credale, sau după consemnarea banilor sau efectelor la Casa de depuneri și înaintarea recipisei la tribunalul de comerț.
Inscriptiunea ipotecare se va putea cere numai de către judecătorul sindic, în numele masei credale, care va achită și taxele de timbru și înregistrare și orice alte cheltuieli ocazionate cu facerea ipotecii.
Aceste măsuri asigurătoare vor trebui să fie efectuate înainte de omologarea concordatului.
În lipsa de asemenea garanții, falitul va putea însă sa încheie concordat cu îndatorirea ca, după punerea lui în posesiunea activului și pînă la plata cotelor concordatare, el sa gireze comerțul sub supravegherea unui delegat al creditorilor, care va putea sa dea falitului și avizul sau asupra diferitelor operațiuni ale comerțului.
Dacă creditorii consimt, ei numesc sub răspunderea lor, pe delegat parin actul de concordat, dintre persoanele cunoscatoare în comerțul falitului, fixându-i în același timp și onorariul lunar.
Banii proveniți din încasări și vânzări se vor remite delegatului care îi va consemna la Casa de depuneri, iar recipisele se vor depune la tribunal pentru a servi la achitarea cotelor.
Îndată ce plata cotelor va fi achitată, încetează însărcinarea delegatului.
Prin neplata cotelor, falitul se face pasibil de penalitățile edictate de codul de comerț pentru bancruta simpla.
Ivindu-se unul din cazurile prevăzute la numerele 1 și 2, încheierea concordatului se suspenda de drept.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 28.08.1995 | Abrogat | Legea nr. 64/1995 | |
| 31.12.1990 | Modificat pct. 2, pct. 4, pct. 6, rândul 2, rândul 3, rândul 5, rândul 6, rândul 7 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 15.06.1906 | Modificat rândul 1, pct. 1, pct. 2, pct. 3, pct. 4, pct. 5, pct. 6, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5, rândul 6, rândul 7, rândul 8, rândul 9, rândul 10 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 03.05.1900 | Modificat rândul 1 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 01.09.1887 | Intrat în vigoare | act nemenționat de sursă | Forma inițială |