Art. 783
Dispozițiunile codului civil, privitoare la privilegiile asupra mobilelor, se aplică și în materie de faliment, cu rezerva dispozițiunilor speciale cuprinse în acest cod și cu modificările următoare:
1.Salariul datorat lucrărilor intrebuintati de-a-dreptul de către falit, în timpul lunii care a precedat declarația falimentului, se va admite între creanțele privilegiate, în același rang cu privilegiul stabilit în art. 1729 din codul civil pentru salariile datorate oamenilor de serviciu. Salariul datorat baietilor din pravalie și comisilor, pentru cele șase luni care au precedat declararea falimentului, se va admite cu același rang;
2.Privilegiul locatorului, prevăzut la art. 1730 cod civil, nu se întinde asupra mărfurilor ieșite din magazine, sau din locurile unde locatarul își exercită comerțul sau industria sa, dacă cei de al treilea au dobîndit drepturi asupra lor, afară de cazul de sustractiune frauduloasă. Privilegiul are loc și pentru despăgubirea datorită locatorului după dispozițiile art. 721;
3.Creanta pentru prețul neplătit al mașinilor de importanța valoare, întrebuințate într-o exploatare industriala, manufacturiera sau agricolă, este privilegiată în rangul indicat la numărul 5 de sub art. 1730 codul civil, asupra mașinilor vândute și predate falitului, în cei trei ani care au precedat declarația falimentului cu toate ca ar fi devenit imobile prin destinatiune.
Acest privilegiu nu va avea nici un efect dacă vânzătorul, în cele trei luni de la predarea mașinilor în primire a cumpărătorului în țara, nu va fi făcut să se transcrie actul din care rezultă vînzarea și creanta în registrele de transcriptiune imobiliară a tribunalului în jurisdicțiunea căruia s-au așezat mașinile.
Istoric
| În vigoare din | Ce s-a întâmplat | Prin | Comparație |
|---|---|---|---|
| 28.08.1995 | Abrogat | Legea nr. 64/1995 | |
| 31.12.1990 | Modificat rândul 1, pct. 1, pct. 2, pct. 3, rândul 2 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 15.06.1906 | Modificat rândul 1, pct. 1, pct. 2, pct. 3, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 03.05.1900 | Modificat rândul 1, rândul 2, rândul 3, rândul 4, rândul 5 | act nemenționat de sursă | Vezi modificarea |
| 01.09.1887 | Intrat în vigoare | act nemenționat de sursă | Forma inițială |