Codul comercial din 1887

În comerț se aplică legea de fața.

Unde ea nu dispune se aplică Codul civil.

Bursele, balciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile și antrepozitele, precum și celelalte instituțiuni care servesc comerțului, se regulează prin legile și regulamentele lor speciale.

Legea considera ca fapte de comerț:

1.Cumpărăturile de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulind în comerț;

2.Vânzările de produse, vânzările și închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, și vânzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulind în comerț, când vor fi fost cumpărate cu scop de revinzare sau închiriere;

3.Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulind în comerț;

4.Cumpărările și vânzările de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale;

5.Orice întreprinderi de furnituri;

6.Întreprinderile de spectacole publice;

7.Întreprinderile de comisioane, agenții și oficiuri de afaceri;

8.Întreprinderile de construcții;

9.Întreprinderile de fabrici, de manufactura și imprimerie;

10.Întreprinderile de editura, librarie și obiecte de arta, când altul decît autorul sau artistul vinde;

11.Operațiunile de banca și schimb;

12.Operațiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;

13.Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

14.Cambiile și ordinele în producte sau mărfuri;

15.Constructiunea, cumpărarea, vânzarea și revinzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioară și exterioară și tot ce privește la echiparea, armarea și aprovizionarea unui vas.

16.Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și toate contractele privitoare la comerțul de mare și la navigațiune;

17.Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții;

18.Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei;

19.Depozitele pentru cauza de comerț;

20.Depozitele în docuri și antrepozite, precum și toate operațiunile asupra recipiselor de depozit (warante) și asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.

Se socotesc, afară, de acestea, ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

Nu se poate considera ca fapt de comerț cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumația cumpărătorului, ori a familiei sale, de asemenea revinzarea acestor lucruri și nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dinsul.

Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerțului și asigurările asupra vieții sunt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurator.

Contul curent și cecul nu sunt considerate ca fapte de comerț, în ce privește pe necomercianți, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială.

Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale.

Statul, județul și comuna nu pot avea calitatea de comercianți.

Orice persoană care într-un chip accidental face o operațiune de comerț, nu poate fi considerată ca comerciant, ea este însă supusă legilor și jurisdicțiunii comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din aceasta operațiune.

Tatăl sau mama care exercită puterea părintească sau, în lipsa lor, tutorul, nu pot continua comerțul în interesul unui minor dacă nu vor fi autorizați, cel dintâi de tribunalul civil și cel de al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal.

Actul de autorizare va fi afișat și publicat conform art. 10.

Interzisul și cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comercianți și nici a continua un comerț.

Abrogate prin legea privitoare la ridicarea incapacității civile a femeii maritate (B. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932).

Abrogate prin legea privitoare la ridicarea incapacității civile a femeii maritate (B. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932).

Când prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câștigate de femeie, aceste bunuri și veniturile lor rămân exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale. *)

Contractul de căsătorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui să fie trimis în copie certificată, în termen de o luna de la data lui, de către ofițerul stării civile care a celebrat căsătoria, la tribunalul în jurisdicțiunea căruia se găsește stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10 (Art. 10 fiind abrogat, publicitatea se va face prin Monitorul oficial).

Ofițerul stării civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol va fi supus la o amenda de 25 până la 100 de lei; iar dacă omisiunea a fost facuta cu rea credința, la destituire; în amindoua cazurile fără prejudiciul drepturilor părților interesate.

Dacă soțul devine comerciant în urma căsătoriei sale, dinsul este dator să depună copie după contractul sau de căsătorie, în termen de o luna socotit din ziua când și-a început comerțul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.

Cererea de separatiune de patrimonii între soți dintre care unul este comerciant, trebuie să fie publicată în modul prevăzut la art. 10.

Hotărârea asupra cererii de separatiune nu va putea fi pronunțată decît după o luna de zile de la sus zisa publicațiune.

Dacă se admite separația, hotărârea definitivă va trebui să fie publicată tot în același mod, în termen de o luna de la data ei.

În lipsa acestei publicațiuni, creditorii comerțului soțului pot opune, oricând interesul lor o cere, nulitatea separatiunei pronunțate și sa atace restituirea drepturilor dotale ale femeii, dacă a avut loc.

Deosebit de aceasta, ei pot sa exercite acțiunea ce le acorda art. 975 din Codul civil, când separatiunea ar fi fost facuta în frauda drepturilor lor.

Registrele obligatorii pentru comercianți sunt: registrul jurnal, registrul inventar și registrul copier.

Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fiecare zi ce are sa ia și ce are sa dea, operațiunile comerțului sau, convențiunile, acceptatiunile sau girurile efectelor comerciale, și în general tot ce primește și plătește sub orice titlu trecind la fiecare finit de luna și sumele întrebuințate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre ce se obisnuiesc în contabilitatea comercială, dar care nu sunt obligatorii.

Comerciantul este dator a forma la începutul comerțului sau și în fiecare an, sub a sa semnatura, un inventar de averea sa mobila și imobilă și de datoriile sale active și pasive, încheind bilanțul cuvenit. Acest inventar și bilanț le va copia în registrul special pentru aceasta și le va semna.

Toate efectele și datoriile active trebuiesc evaluate în inventar și bilanț după prețul curent la epoca facerii inventariului.

Datoriile active greu de încasat sau indoioase se vor prețui după probabilitate; creanțele ce nu se pot incasa se vor înscrie numai pentru memorie.

Dacă sunt mai mulți tovarasi solidari, trebuie să subsemneze fiecare.

El este ținut a copia în registrul special și după ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.

Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina și, afară de registrul copier, parafate de un judecător al tribunalului locului de reședința al comerciantului, sau de către judecătorul ocolului respectiv în localitățile unde nu exista tribunal.

Pe ultima pagina a acestor registre, judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru și va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecătoriei.

Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afară de copier, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de ocol la finele fiecărui an comercial spre încheiere și viza.

Tribunalul sau judecătorul de ocol va pune imediat, sub ultima operațiune înscrisă, următoarea viza: "Astăzi la... anul... s-a prezentat registrul (jurnal, inventariu) al comerciantului.... și s-a vizat cu a noastră semnatura" punându-se și sigiliul tribunalului sau judecătoriei.

Nici un fel de taxa, timbre sau altele nu se vor percepe pentru îndeplinirea formalităților prevăzute la aceste doua articole.

ARTICOLUL 1 din Decretul 662 (Legea 165):

"Art. 26 din Codul Comercial va avea următorul cuprins:

Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina și afară de registrul copier, parafate de un judecător al tribunalului locului de reședința al comerciantului, sau de către judecătorul de pace respectiv, în localitățile unde nu exista tribunal.

Pe ultima pagina a acestor registre judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru și va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecătoriei.

Formalitățile prevăzute de articolul de fața se vor putea efectua la începutul noului an, chiar dacă registrele folosite în anul expirat nu au fost încheiate și vizate, în condițiile articolului următor".

ARTICOLUL 2 din Decretul 662 (Legea nr. 165):

"Art. 27 din Codul Comercial va avea următorul cuprins:

Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afară de copier, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de pace, la finele fiecărui an comercial și cel mult până la încheierea bilanțului spre încheiere și viza.

Tribunalul sau judecătorul de pace va pune imediat, sub ultima operațiune înscrisă, următoarea viza: "Astăzi la... anul... s-a prezentat registrul (jurnal, inventar) al comerciantului.... și s-a vizat cu a noastră semnatura" punându-se și sigiliul tribunalului sau judecătoriei".

ARTICOLUL 3 din Decretul 662 (Legea 165):

"Dispozițiunile adăugate la art. 26 și 27 din Codul Comercial, au caracter interpretativ".

La fiecare tribunal comercial și, în localitățile unde acestea nu exista, la fiecare tribunal de județ, se va tine un registru, în care se va înscrie numele comercianților care și-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum și numărul filelor fiecăruia. Tot astfel se va urma și cu registrele pe care comerciantul le prezintă anual pentru încheiere și viza.

Dacă numerotarea sau viza unui registru a fost facuta de judecătorul de ocol, atunci acesta, la finele fiecărui an, este dator sa trimită un tablou tribunalului județului sau tribunalului comercial respectiv.

Registrele comercianților vor fi ținute în limba română sau în una din limbile moderne, după ordinea datei fiecărei operațiuni, fără a se lasă vreun loc în alb, fără ștergere sau adaogire; se pot face îndreptări și ștersături, dacă aceasta este necesar, se vor face însă numai astfel ca cuvintele îndreptate sau șterse să fie citibile.

Comercianții sunt datori a păstra, în timp de 10 ani de la cea din urma viza, registrele pe care legea le impune a tine, precum și scrisorile și telegramele primite.

Asemenea sunt datori a păstra cel puțin până la doi ani facturile mărfurilor cumpărate și introduse în stabilimentele lor.

Comunicatiunea registrelor nu poate fi ordonată de judecată după cererea unei părți decît în afaceri de succesiuni, comunități de bunuri, societăți și în caz de faliment.

În cursul unei contestatiuni și oricare ar fi natura ei, judecata, după cererea unei părți sau chiar din oficiu, va putea ordonă înfățișarea registrelor spre a se extrage dintr-însele numai ceea ce este privitor la litigiu.

Când registrele oferite, cerute sau ordonate a se infatisa se afla în circumscriptiunea unui alt tribunal, judecătoria va adresa o comisiune rogatorie tribunalului sau judecătorului de ocol respectiv pentru a lua cunoștința de conținutul acelor registre, a-l consemna într-un proces-verbal și a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.

Dispozițiunile cuprinse în prezentul titlu nu se aplică colportorilor, comercianților care fac micul trafic ambulant, cărăușilor sau acelor al căror comerț nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

Contractul sinalagmatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n-a ajuns la cunoștința propuitorului în termenul hotărât de dinsul sau în termenul necesar schimbului propunerii și acceptării după natura contractului.

Propuitorul însă poate primi ca buna și o acceptare ajunsă peste termenul hotărât de dinsul cu condițiunea ca sa încunoștiințeze îndată pe acceptant despre aceasta.

Când propuitorul cere executarea imediata a contractului și un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut și nici chiar necesar după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

Până ce contractul nu este perfect, propunerea și acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, deși revocarea împiedica ca contractul sa devie perfect, dacă ea ajunge la cunoștința celeilalte părți, după ce aceasta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoacă contractul răspunde de daune-interese.

În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoștința părții căreia este facuta.

Acceptarea condiționată sau limitată se considera ca un refuz al primei propuneri și formează o noua propunere.

Când urmează a se hotărî adevăratul preț sau prețul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice și al titlurilor industriei, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice fel de proba.

Când moneda arătată într-un contract nu are curs legal sau comercial în țara și când cursul ei n-a fost determinat de însăși părțile, plata va putea fi facuta în moneda tarii, după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei și la locul plății; iar când în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, după cursul pieței celei mai apropiate, afară numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.

În obligațiunile comerciale codebitorii sunt ținuți solidariceste, afară de stipulațiune contrarie.

Aceeași presumptiune exista și contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligațiune comercială.

Ea nu se aplică și la necomercianți pentru operațiuni care, încât îi privește, nu sunt fapte de comerț.

Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobinda de drept din ziua când devin exigibile.

În obligațiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de grație permis de art. 1021 din Codul civil.

Contractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 din codul civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivînd dintr-un fapt comercial.

Obligațiunile comerciale și liberatiunile se probează:

Cu acte autentice;

Cu acte sub semnatura privată;

Cu facturi acceptate;

Prin corespondenta;

Prin telegrame;

Cu registrele părților;

Cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie să admită proba testimoniala și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil;

În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă.

Telegrama face proba, ca act sub semnatura privată, când originalul este subscris de însăși persoana arătată într-însă ca trimitatorul ei. Ea face aceeași proba, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă de o alta mana, când ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însăși acea persoana.

Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiile generale. În caz când identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poștale, proba contrarie este admisă.

Data telegramelor stabilește, până la proba contrarie, ziua și ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.

În caz de eroare, schimbare sau întârziere în transmiterea unei telegrame, se aplică principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea trimitatorul unei telegrame se prezuma afară de orice culpa dacă a îngrijit a o colationă sau recomanda conform dispozițiunilor regulamentelor telegrafo-poștale.

În comerț, mandatul și orice declarațiune de consimtamint, chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competentă, sunt valabile și fac proba în justiție.

Registrele comercianților, ținute în regula, pot face proba în justiție între comercianți pentru fapte și chestiuni de comerț.

Înscrierea în registre, facuta de prepusul care tine scriptele sau este însărcinat cu contabilitatea, are același efect ca și când ar fi facuta de însuși stapanul.