Codul comercial din 1887

În comerț se aplică legea de fața.

Unde ea nu dispune, se aplică codicele civil.

Bursele, balciurile (iarmarocurile), târgurile, docurile și intrepozitele, precum și celelalte instituțiuni cari serva comerțului, se regulează prin legile și regulamentele lor speciale.

Legea considera ca fapte de comerț:

1) Cumpărăturile de producte sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea, spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț;

2) Vînzările de producte, vînzările și închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, și vînzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț, cînd vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;

3) Contractele de report asupra obligațiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulând în comerț;

4) Cumpărările sau vînzările de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale;

5) Orice întreprinderi de furnituri;

6) Întreprinderile de spectacole publice;

7) Întreprinderile de comisioane, agenții și oficiuri de afaceri;

8) Întreprinderile de constructiuni;

9) Întreprinderile de fabrici, de manufactura și imprimerie;

10) Întreprinderile de editura, librarie și obiecte de arta cînd altul decât autorul sau artistul vinde;

11) Operațiunile de banca și schimb;

12) Operațiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;

13) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

14) Cambiele și ordinele în producte sau mărfuri;

15) Constructiunea, cumpărarea, vînzarea și revânzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioară și exterioară și tot ce privește la echiparea, aramarea și aprovizionarea unui vas;

16) Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și toate contractele privitoare la comerțul de mare și la navigațiune;

17) Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vietei;

18) Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei;

19) Depozitele pentru cauza de comerț;

20) Depozitele în dockuri și intrepozite precum și toate operațiunile asupra recepiselor de depozit (warante) și asupra scrisorilor de gaj, liberate de ele.

Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sînt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

Nu se poate considera ca fapt de comerț cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s'ar face pentru uzul sau consumatiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea revânzarea acestor lucruri și nici vînzarea productelor pe cari proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau, sau cel cultivat de dânsul.

Asigurările de lucruri sau stabilimente cari nu sînt obiectul comerțului și asigurările asupra vietei sînt fapte de comerț numai în ce privește pe asigurator.

Contul curent și cekul nu sînt considerate ca fapte de comerț în ce privește pe necomercianți, afară numai dacă ele nu au o cauza comercială.

Sînt comercianți aceia cari fac fapte de comerț, avînd comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale.

Statul, județul și comuna nu pot avea calitatea de comercianți.

Orice persoană care, într'un chip accidental, face o operațiune de comerț, nu poate fi considerată ca comerciant; ea este însă supusă legilor și jurisdictiunei comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din aceasta operațiune.

Minorul de orice sex, pentru a putea face comerț și prin urmare a fi considerat major, întrucât privește obligațiunile contractate de dânsul ca comerciant, va trebui să aibă etatea de 18 ani împliniți, să fie emancipat, să aibă autorizațiunea înscrisă a tatălui sau, sau în caz de moarte, interdictiunea ori absenta a tatălui, aceea a mamei sale; iar în lipsa de tata și mama, autorizația tutorului cu avizul consiliului de familie omologat de tribunalul civil.

Actele de emancipare și de autorizare vor fi prezintate la tribunalul în jurisdicțiunea căruia minorul voește a-și stabili domiciliul sau comercial, spre a fi transcrise în registrul destinat pentru aceasta și afișate în sala tribunalului, în sala comunei, în localurilor bursei cele mai apropiate, dacă vor fi, și publicate în foaia anunțurilor judiciare a locului; toate acestea prin îngrijirea grefei.

Grefierul tribunalului va păstra la dosar proba ca afișările și publicațiunea s'au făcut.

Înainte de transcriere, afișare și publicațiune, minorul nu va putea începe comerțul sau.

Dispozițiunea articolului precedent este aplicabilă minorului emancipat, chiar necomerciant, pentru actele pe cari legea le considera ca fapte de comerț.

Minorul comerciant în condițiunile art. 10, pentru tot ce privește comerțul sau, poate ipoteca și instraina imobilele sale, fără a avea necesitate de vreo noua autorizațiune.

Tatăl sau mama cari exercita puterea părintească sau, în lipsa-le, tutorul, nu pot continua comerțul în interesul unui minor dacă nu vor fi autorizați, cel dintâi de tribunalul civil și cel de al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal.

Interzisul și cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comercianți și nici a continua un comerț.

Femeea maritata nu poate face comerț fără consimtimantul expres sau tacit al bărbatului sau. Consimtimantul bărbatului se presuma cînd exercițiul comerțului femeei este public și notoriu, afară numai dacă bărbatul a prohibit aceasta în mod expres prin declarațiune publicată în forma art. 10, paragraful 2.

Cînd femeea nu face decât vinde în detaliu mărfurile traficului bărbatului, ea nu poate numai prin acesta să fie considerată ca comercianta.

Dacă bărbatul este minor, el nu va putea autoriza pe femeea sa a face comerț decât numai dacă va fi fost și dânsul autorizat a da acest consimtimant după regulele și în formele prevăzute de art. 1

Dacă bărbatul este interzis sau absent, autorizațiunea va fi data de tribunalul civil.

Femeea, deși comercianta, nu poate însă intra într'o societate comercială, în care și-ar lua o răspundere nemărginită, fără autorizațiunea specială a soțului, sau în caz de interdictiune ori absenta a acestuia, fără aceea a tribunalului civil.

În caz cînd soțul autoriza pe femeea în scris, autorizațiunea va fi transcrisă, afișată și publicată conform art. 10.

Femeea comercianta poate, fără autorizațiunea soțului sau, a sta în judecata și a se obliga pentru tot ce privește comerțul sau.

Ea poate, pentru acest sfîrșit, a ipoteca și instraina toată averea sa fără consimtimantul soțului.

Cu toate acestea, bunurile dotale nu vor putea fi ipotecate sau înstrăinate decât în cazurile și după formele prevăzute de codicele civil.

Cînd prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vr'un drept asupra bunurilor câștigate de femee, aceste bunuri și veniturile lor rămîn exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale.

Cu toate acestea, dacă minorul sau femeea începuse a exercita comerțul, revocarea nu va putea produce nici un efect, de nu va fi aprobată și de tribunalul civil, după ce acesta, în camera de consiliu, va fi ascultat pe minor sau pe femeea și pe aceia cari le-au retras autorizația.

În nici un caz revocarea nu poate vătăma drepturile celor de al treilea, nici chiar pentru afacerile în curs de executare.

Contractul de căsătorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui să fie trimis în copie certificată, în termen de o luna dela data lui, de către ofițerul stării civile cari a celebrat căsătoriae), la tribunalul în jurisdicțiunea căruia se găsește stabilimentul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 1.

Ofițerul stării civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol, va fi supus la o amenda de 25 pînă la 100 lei; iar dacă omisiunea a fost facuta cu rea credința, la destituire; în amândouă cazurile, fără prejuditiul drepturilor părților interesate.

Dacă soțul devine comerciant în urma căsătoriei sale, dânsul este dator să depună copie după contractul sau de căsătorie, în termen de o luna socotit din ziua cînd și-a început comerțul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.

Hotărîrea asupra cererii de separatiune nu va putea fi pronunțată decât după o luna de zile dela sus zisa publicațiune.

Dacă se admite separatiunea, hotărîrea definitivă va trebui să fie publicată tot în același mod, în termen de o luna dela data ei.

În lipsa acestei publicațiuni, creditorii comerțului soțului pot opune, oricînd interesul lor o cere, nulitatea separatiunei pronunțate și sa atace restituirea drepturilor dotale ale femeei, dacă a avut loc.

Deosebit de aceasta ei pot sa exercite acțiunea ce le acorda art. 975 din codicele civil, cînd separatiunea ar fi fost facuta în frauda drepturilor lor.

Registrele obligatorii pentru comercianți sînt: registrul-jurnal, registrul-inventar și registrul-copiar.

Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fiecare zi ce are sa ia și ce are sa dea, operațiunile comerțului sau, convențiunile, acceptatiunile sau girurile efectelor comerciale, și în general tot ce primește și plătește sub orice titlu, trecând la fiecare finit de luna și sumele întrebuințate pentru cheltuelile casei sale. Acest registru jurnal este deosebit de alte registre ce se obisnuesc în contabilitatea comercială, dar cari nu sînt obligatorii.

Comerciantul este dator a forma la începutul comerțului sau și în fiecare an, sub a sa semnatura, un inventari de averea sa mobila și imobilă și de datoriile sale active și pasive, încheind bilanțul cuvenit. Acest inventari și bilanț le va copia în registrul special pentru acesta și le va semna.

Toate efectele și datoriile active trebuiesc evaluate în inventar și bilanț după prețul curent la epoca facerei inventariului.

Datoriile active greu de încasat sau indoioase se vor prețui după probabilitate; creanțele ce nu se pot încasa se vor înscrie numai pentru memorie.

Dacă sînt mai mulți tovarasi solidari, trebuie să subsemneze fiecare.

El este ținut a copia în registrul special și după ordinea zilei toate scrisorile ce trimite.

Registrele obligatorii vor fi numarotate pe fiecare pagina și, afară de registrul copiar, parafate de un judecător al tribunalului locului de reședința al comerciantului, sau de către judecătorul ocolului respectiv în localitățile unde nu exista tribunal.

Pe ultima pagina a acestor registre judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru și va semna aceasta certificare punând sigiliul tribunalului sau al judecătoriei.

Registrele pe cari comerciantul este obligat a le avea, afară de copiar, vor fi prezentate tribunalului sau judecătorului de ocol la finele fiecărui an comercial spre incheiare și viza.

Tribunalul sau judecătorul de ocol va pune imediat, sub ultima operațiune înscrisă, următoarea viza:

"Astăzi, la........., anul..., s'a prezentat registrul (jurnal, inventar) al comerciantului.......... și s'a vizat cu a nostra semnatura", punându-se și sigiliul tribunalului sau judecătoriei.

Nici un fel de taxa, timbre sau altele nu se vor percepe pentru îndeplinirea formalităților prevăzute în aceste doua articole.

La fiecare tribunal comercial și, în localitățile unde acestea nu exista, la fiecare tribunal de județ, se va tine un registru în care se va înscrie numele comercianților cari și-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum și numărul filelor fiecăruia. Tot astfel se va urma și cu registrele pe cari comerciantul le prezintă anual pentru incheiare și viza.

Dacă numarotarea sau viza unui registru a fost facuta de judecătorul de ocol, atunci acesta la finele fiecărui an, este dator sa trimită un tablou tribunalului județului sau tribunalului comercial respectiv.

Registrele comercianților vor fi ținute în limba română sau în vreuna din limbele moderne europene, după ordinea datei fiecărei operațiuni, fără a se lasă vreun loc în alb, fără ștergere sau adaogire; se pot face îndreptări și ștersături dacă aceasta este necesar; se vor face însă numai astfel ca cuvintele îndreptate sau șterse să fie citibile.

Comercianții sînt datori a păstra, în timp de 10 ani dela cea din urma viza, registrele pe cari legea le impune a tine, precum și scrisorile și telegramele primite.

Asemenea sînt datori a păstra, cel puțin pînă la doi ani, facturile mărfurilor cumpărate și introduse în stabilimentele lor.

Comunicatiunea registrelor nu poate fi ordonată de judecată după cererea unei părți decât în afaceri de succesiuni, comunități de bunuri, societăți și în caz de faliment.

În cursul unei contestatiuni și oricare ar fi natura ei, judecata, după cererea unei părți sau chiar din oficiu, va putea ordonă înfățișarea registrelor spre a se extrage dintr'însele numai ceea ce este privitor la litigiu.

Cînd registrele oferite, cerute sau ordonate a se infatisa, se afla în circumscripția unui alt tribunal, judecătoria va adresa o comisiune rogatorie tribunalului sau judecătorului de ocol respectiv pentru a lua cunoștința de conținutul acelor registre, a-l consemna într'un proces-verbal și a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.

Dispozițiunile cuprinse în prezentul titlu nu se aplică colportorilor, comercianților cari fac micul trafic ambulant, cărăușilor sau acelor al cărora comerț nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

Contractul sinalagmatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n'a ajuns la cunoștința propuitorului în termenul hotărît de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii și acceptarei, după natura contractului.

Propuitorul însă poate primi ca buna și o acceptare ajunsă peste termenul hotărît de dânsul, cu condițiune ca sa încunoștiințeze îndată pe acceptant despre aceasta.

Cînd propuitorul cere executarea imediata a contractului, și un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut și nici chiar necesar, după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

Pînă ce contractul nu este perfect, propunerea și acceptarea sînt revocabile. Cu toate acestea, deși revocarea împiedica ca contractul sa devină perfect, dacă ea însă ajunge la cunoștința celeilalte părți după ce acesta intreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoca contractul răspunde de daune-interese.

În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoștința partei căreia este facuta.

Acceptarea condiționată sau limitată se considera ca un refuz al primei propuneri și formează o noua propunere.

Cînd urmează a se hotărî adevăratul preț sau prețul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor, navlului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice și al titlurilor industriale, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau, în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat, sau după orice altfel de proba.

Cînd moneda arătată într'un contract nu are curs legal sau comercial în țara și cînd cursul ei n'a fost determinat de însăși părțile, plata va putea fi facuta în moneda tarei după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei și la locul platei; iar cînd în acea localitate n'ar fi un curs de schimb, după cursul pieței celei mai apropiate, afară numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.

În obligațiunile comerciale co-debitorii sînt ținuți solidariceste, afară de stipulațiune contrarie.

Aceeași presumptiune exista și contrafide-jusorului, chiar ne-comerciant, care garanteza o obligațiune comercială.

Ea nu se aplică și la necomercianți pentru operațiuni cari, în cat îi privește, nu sînt fapte de comerț.

Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobînda de drept din ziua cînd devin exigibile.

În obligațiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de grație permis de art. 1021 din codicele civil.

Retractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 și 1404 din codicele civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr'un fapt comercial.

Obligațiunile comerciale și liberatiunile se probează:

Cu acte autentice;

Cu acte sub-semnatura privată;

Cu facturi acceptate;

Prin corespondenta;

Prin telegrame;

Cu registrele părților;

Cu martori, de câte-ori autoritatea judecatoresca ar crede ca trebuie să admită proba testimoniala și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 codicele civil;

În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă.

Telegrama face proba, ca act sub-semnatura privată, cînd originalul este subscris de însăși persoana arătată într'însă ca trimitatoarei ei. Ea face aceeași proba, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă, de o alta mana cînd ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda, de însăși acea persoana.

Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiile generale. În caz cînd identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s'a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poștale, proba contrarie este admisă.

Data telegramelor stabilește pînă la proba contrarie ziua și ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.

În caz de eroare, schimbare sau întîrziere în transmiterea unei telegrame, se aplică principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea, trimitetorul unei telegrame se presuma afară de orice culpa dacă a îngrijit a o colectiona sau recomanda conform dispozițiunilor regulamentelor telegrafo-poștale.

În comerț, mandatul și orice declarațiune de consimtimant chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competentă, sînt valabile și fac proba în justiție.

Registrele comercianților, ținute în regula, pot face proba în justiție între comercianți, pentru fapte și chestiuni de comerț.

Înscrierea în registre, facuta de prepusul cari tine scriptele sau este însărcinat cu compatibilitatea, are același efect ca și cînd ar fi facuta de însuși stapanul.